drumO inaugurare de drum va fi punctată de administraţia judeţeană săptămâna aceasta. Este vorba de drumul judeţean Sânmartin – Grăniceri, parte a proiectului transfrontalier de reabilitare a drumului Elek – Grăniceri.

Contractul de execuţie pentru proiectul transfrontalier a fost semnat acum aproape trei ani însă, pe partea judeţului nostrum au mai fost contractate şi noi lucrări suplimentare.

În primăvară, Consiliul Judeţean a scos la licitaţie un nou contract de modernizare a acestui tronson, lucrările încheiându-se de curând. Modernizarea drumului Elek – Grăniceri, precum şi reabilitarea  Dombegyhaz – Variaşu Mic au fost două proiecte derulate de Consiliul Judeţean, în colaborare cu Nemzeti Infrastruktura Fejleszto Zrt din Ungaria şi finanţate din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. În parteneriat cu administraţia maghiară, în cadrul proiectului comun  s-a pus la punct un tronson de 15,7 kilometri, între localităţile Sânmartin – Grăniceri – frontieră RO/HU – Elek. Pe partea Aradului au fost modernizaţi 12 kilometri, dar cu toate acestea, autorităţile au contractat noi lucrări de modernizare pe acest drum. Lucrările suplimentare au costat administraţia circa 2,8 milioane de lei

Aradul ar urma să aibă cinci noi puncte de frontieră cu Ungaria, până la finele acestui an. Este vorba de: Grăniceri-Elek, Variaşu Mic – Dombegzhaz-Kisvarjas, Zerind-Demesmajor, Nădlac-Csanadpalota şi Pecica-Battonya.

 

Recomandările redacției