Consiliul Județean a premiat cu calculatoare, școlile participante la concursul „Gândeşte verde, vezi verde”, lansat în luna aprilie. Elevii care s-au implicat în amenajarea grădinilor școlare au putut astfel contribui la dotarea cu calculatoare a unităților în care învață.

Câştigătorii concursului „Gândeşte verde, vezi verde” au intrat astăzi, în posesia premiilor constând în cinci calculatoare.

ecoCJA, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Arad a lansat în aprilie, un concurs între elevii şcolilor generale din municipiu şi judeţ, cu tema „Gândeşte verde, vezi verde”, care a inclus activităţi de plantare de copaci în curtea, grădina şcolii, zona de proximitate a şcolii, precum şi amenajarea grădinii şcolare. Astfel, 850 de pomi au fost împărţiti celor 20 de şcoli înscrise în concurs.

Au fost premiate Școala Gimnazială Fiscut, Scoala Gimnazială Caius Iacob, Liceul Tehnologic Vinga, Scoala Gimnazială Bârsa, Scoala Gimnazială Fântânele.

„Felicitări tuturor participanţilor, inclusiv profesorilor care au coordonat elevii şi s-au implicat în campania defăşurată de Consiliul Judeţean Arad. Aţi dovedit din plin, prin muna depusă, că sunteţi promotorii unui mediu de viaţă sănătos!”, a susținut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Începând cu anul şcolar 2009/2010, România implementează programul comunitar de încurajare a consumului de fructe în şcoli, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli. Pentru anul şcolar 2013/2014, pe lângă distribuţia gratuită de fructe şi/sau legume, statele membre au obligaţia de a implementa măsuri adiacente al căror scop constă în formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul grupului ţintă ales. Conform actului normativ, măsurile adiacente vor fi implementate de Consiliile Judeţene şi/sau locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Potrivit cerinţelor UE, acestea au obligaţia să pună în aplicare cel puţin una dintre măsurile adiacente, în mod opţional.

Recomandările redacției