CJA și Patronatul Român colaborează pentru încurajarea calificării la Școala de Sudură

0
232

Ocazie pentru învățarea unei meserii la mare căutare în rândul angajatorilor. Vorbim de Şcoala de Sudură din Arad, recunoscută internaţional și care caută cursanţi.
Consiliul Judeţean Arad este partenerul mediului de afaceri arădean și a dezvoltat o colaborare cu Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatului Român, în scopul calificării forței de muncă.
„La Arad, sub egida Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatului Român, funcţionează una dintre cele mai moderne şcoli de sudură din Europa, unică în România din punct de vedere al experienţei şi dotării, lucru confirmat de premiul primit la Bratislava în 2016. Şcoala de Sudură a participat la EPA 2016  –  eveniment organizat la Bruxelles, unde am primit locul VI din 29 de ţări participante”, susține Ioan Marin Crișan, preşedintele
Filialei Judeţeane Arad a Confederaţiei Patronatul Român.
Meseria de sudor este una importantă în industrie, personalul calificat fiind tot mai greu de găsit, datorită desfiinţării şcolilor profesionale şi a celor de artă şi meserii.
Potrivit Patronatul Român, oferta de şcolarizare pentru luna septembrie 2017. Cursul are 360 ore, 120 ore teorie şi 240 ore practică, durează aproximativ 3 luni şi va începe în 15 septembrie 2017. Teoria se ţine de două ori pe săptămână, iar practica, de patru ori pe săptămână.
La partea de practică se vor învăţa trei procedee şi anume: procedeul MMA – sau cu electrod învelit, procedeul MIG – MAG și procedeul TIG – WIG.
Candidații pentru cursuri trebuie să fi absolvit minim opt clase.
Pretul cursului este 1.250 euro şi se poate achita în trei rate.
Diplomele sunt eliberate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi sunt recunoscute şi în statele Uniunii Europene. Cei interesați trebuie să știe că locurile sunt limitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.