Infrastructura rutieră dispune de resurse financiare mai mici anul acesta. Mare parte din fondurile din bugetul Consiliului Județean, destinate pentru lucrări la drumuri vor merge la investiții începute, în timp ce cu alți bani, administrația va plăti pentru creditele contractate. Trebuie spus că, în completarea veniturilor de care dispune, Consiliul Județean mai are la dispoziție și un excedent bugetar pe anul trecut, de circa 40 de milioane de lei, din care a stablilit că va folosi deocamdată doar 27,1 milioane de lei, pentru finanțarea mai multor cheltuieli, pe diferite domenii. La capitolul infrastructură, aleșii județului au calculat în mare că vor avea de plătit șase milioane de lei, numai pentru întreținerea drumurilor asfaltate. Alte sume substanțiale vor acoperi investițiile la podul peste Mureș, între Pecica și Sânpetru German și drumurile de legătură.

Cărțile sunt făcute, iar bugetul județului, oricât de disputat între aleșii Opoziției și cei ai Puterii a fost aprobat în ședința de la finalul săptămânii trecute. Oricum, reprezentanții Consiliului Județean au anunțat că, anul acesta, resursele destinate investițiilor în drumuri vor fi limitate.

Mai întâi, CJA și-a pus deoparte cinci milioane de lei pentru drumuri, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată din buget, ce se ridică la 10,2 milioane de lei. Restul banilor au mers la câteva primării, pentru lucrări drumuri comunale, între care localităților: Șilindia, Vinga, Vârfurile, Conop, Bata și Beliu. La cei cinci milioane de lei, CJA a mai pus din bugetul local încă 7,2 milioane de lei, astfel încât să dispună în total de 12,2 milioane de lei, pentru lucrările de întreţinere curentă şi periodică la drumuri şi poduri. Din aceștia, aleșii au calculat că, anul acesta vor avea de plătit circa șapte milioane de lei pentru lucrări de întreținere și reparații la drumuri asfaltate și pietruite. Pentru factura de deszăpezire pentru iarna 2013-2014, autoritățile au rezervat 2,5 milioane de lei, cheltuielile finale putând fi însă mai mari de atât. Dacă iarna, administrația va cheltui fonduri consistente pentru curățarea drumurilor, la vară, pentru lucrările de estetică rutieră, cheltuielile vor ajunge la 580.000 de lei. Desigur, la suma aceasta se vor mai adăuga și alte cheltuieli, ce intră la siguranță rutieră, precum și pentru reparații la poduri și podețe.

Bani pentru studii de investiții noi

Cei mai mulți bani ajung însă la lucrările mari, precum podul peste Mureș, între Pecica și Sânpetru German, inaugurat la finele anului trecut și drumurile de legătură. De la ju­mătatea lunii decembrie, Consiliul Judeţean caută constructor pentru modernizarea drumului DJ 709 E- DN 7 Pecica – rampă pod peste râul Mureş. Pentru acest drum, CJA a pus deoparte peste 4,7 milioane de lei, lucrările urmând să înceapă în primăvară. Însă și pentru lucrările la drumul de legătură înspre Sânpetru, pe malul sudic al Mureşului, realizat în proporţie de 85 la sută, administrația a mai prevăzut în bugetul de investiții încă aproape 2,3 milioane de lei,

CJA vrea să mai reabiliteze parte din drumul DJ 682 Zăbrani-Fântânele și anume, tronsonul Zăbrani-Aluniș și care ar urma să coste circa un milion de lei. În rest, autoritățile au mai prevăzut fonduri pentru studii și documentații tehnico-economice, pentru reabilitarea mai multor tronsoane. Între acestea se numără: reabilitare DJ 572, între localitățile Berzovia – județ Caraș-Severin-Buziaș județ Timiș -Lipova – Arad, DJ 792 B, Bârsa – Moneasa – limită județ Bihor, DJ 682E limită județ Timiș-DJ 709D Nădlac, DJ 691,limită județ Timiș-DJ 682 Neudorf și reabilitare DJ 792C Buteni-Șilindia-Târnova-Pâncota. Deocamdată, administrația nu a stabilit resursele din care ar urma să înceapă lucrările pe aceste drumuri. Nu în ultimul rând, plantarea sălciilor energetice, pe post de perdele de protecție a drumurilor județene va mai scoate din bugetul CJA mai mult de jumătate de million de lei. Autoritățile mai dau bani și pentru studii tehnico-economice pentru amenajareaunei piste de biciclete pe traseul digului râului Mureș.

Mai multe detalii în următorul document: drumuri cja anexa 

Recomandările redacției