Consiliul Judeţean caută un constructor pentru reabilitarea Centrului de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Ju- deţean. Luna viitoare ar urma să se finalizeze procedura de licitaţie în vederea atribuirii contractului pentru pune- rea la punct a acestei unităţi medicale.
CJA a scos la licitaţie contractul de execuţie pentru realizarea lucrărilor de reparaţii capitale la instalaţia electrică a Centrului de Transfuzie Sanguină. Investiţia necesară a fost estimată la aproape 170.000 de lei, iar licitaţia se va încheia în luna februarie a anului. La Centrul de Transfuzie nu vor fi realizate numai lucrări la instalaţia electrică, ci şi la structura construcţiei. Clădirea aflată într-un stadiu avansat de degradare va intra în reparaţii din această primăvară.
Un alt proiect de investiţii al CJA se referă la reabilitarea spaţiului în care funcţionează secţia de sterilizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Aceste lucrări ar urma să mai scoată din bugetul Consiliului Judeţean alte 420.000 de lei.
Spaţiul în care funcţionează sterilizarea în prezent este impropriu desfăşurării activităţii în condiţii optime şi nici nu permite punerea în funcţiune a noului aparat de sterilizare de mare capacitate.

Actualitate 54
Două persoane au fost rănite după ce autoturismul a intrat într-o curte din Firiteaz
citește mai mult »