OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Peste 26,5 milioane de lei ar trebui să dea statul pentru reabilitarea unuia dintre cele mai degradate drumuri judeţene şi anume, Arad – Felnac – limită judeţ Timiş. Banii ar trebui să vină prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), iar dacă planul va merge bine, Consiliul Judeţean va avea de contribuit cu peste 700.000 de lei, adică cu 2,8 la sută din valoarea investiţiei.
Consiliul Judeţean intenţionează să depună un proiect pe PNDL, ca să obţină fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru drumul Arad – Felnac – limită judeţ Timiş. Drumul a trecut în repetate rânduri prin schimbări de administrare, de la administraţia judeţeană la minister, după ce nu a mai putut fi reabilitat prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Rămas în patrimoniul ministerului, drumul nu a putut fi modernizat de Consiliul Judeţean, ci doar supus lucrărilor de reparaţii.
Situaţia ar putea să se schimbe, cu condiţia ca proiectul CJA ,de reabilitare a drumului să beneficieze de fonduri prin PNDL. Proiectul este însă deocamdată în faza de aprobare de către aleşii judeţului, a cofinanţării de 766.924 de lei. Studiul de fezabilitate pentru DJ 682 Arad – Felnac – limită judeţ Timiş estedeja întocmit,valoarea totală a investiţiei fiind estimată la peste 27,3 milioane de lei.
Pentru drumul Arad – Şiria – Seleuş situaţia este însă în continuare incertă, acesta fiind încă în administrarea firmei constructoare căreia i-au fost atribuite lucrările. Autorităţile au dispus deocamdată lucrări de reparaţii şi plombări, întrucât sunt urgente.

Recomandările redacției