Cladova – una dintre cele mai vechi aşezări din judeţul Arad

Pe platoul de pe Dealul Carierei (sau Dealul Cetăţii) situat la cca 200 m nord de cursul actual al Mureşului, în hotarul dintre satul Cladova (com. Păuliş) şi oraşul Lipova (Radna), a fost identificat şi cercetat sistematic începând cu anul 1976 un sit arheologic complex. Cele mai vechi urme ale  activităţii umane în acest punct datează de la sfârşitul interglaciarului Riss-Würm şi din primele stadii ale glaciaţiunii Würm. Au fost descoperite mici vetre de foc şi numeroase unelte cioplite din silex, cuarţ şi roci cuarţitice –   vârfuri de mână, răzuitoare, piese den­ticulare, aşchii retuşate – aparţinătoare culturilor musteriană şi aurignaciană.  Locuirea este reluată în perioada de trecere spre epoca bronzului când purtători ai culturilor Baden şi Coţofeni au întemeiat aici o aşezare, compusă din locuinţe semiadâncite, săpate în loessul care se depusese de-a lungul mileniilor peste urmele de locuire paleolitice, dar şi din locuinţe de suprafaţă. Acestea din urmă au fost construite din bârne legate între ele cu nuiele lipite cu chirpic, au avut podele din lut bătut şi vetre de foc. A fost descoperită o mare cantitate de ceramică, de la ceşcuţe la vase de provizii, ornamentate cu împunsături succesive sau linii incizate în pasta crudă. Aşezarea a fost distrusă prin distrusă prin incendiere. Perioada civilizaţiei dacice înseamnă primele lucrări de fortificare pe Dealul Carierei – ridicarea unui val din pământ bătut şi săparea unui şanţ de apărare (adâncit chiar şi în stâncă). Rezultă astfel o fortificaţie de formă elipsoidală de cca 160 x 70 m (din interiorul valului). În interiorul ei au fost descoperite mai multe bordeie şi semibordeie, gropi de provizii (sau rituale), un bogat material ceramic (lucrat cu mâna, dar şi la roată) şi o monetă de argint (tetradrahmă de Apollonia, sec.II î.d.Hr.) Dintre piesele deosebite amintim mai multe fragmente de ceramică lucrată la roată şi decorată cu motive geometrice pictate (alb pe fond roşu aprins sau sângeriu pe fond alb) precum şi un segment de bronz dintr-o centură cu astragale. Aceste piese provin dintr-o singură locuinţă care a fost probabil reşedinţa unui aristocrat local. Începuturile aşezării dacice datează din sec. IV/III î.d.Hr., iar fortificarea ei din sec. II î.d.Hr. Aşezarea a ajuns la maxima înflorire în perioada secolelor I î.d.Hr. – I d.Hr.
Urmele puternice de arsură depistate atât în zona valului de pământ cât şi în interiorul fortificaţiei indică distrugerea violentă a acesteia . Epoca romană este marcată prin descoperirea unor cărămizi purtând ştampilele legiunii XIII Gemina (de la Apulum) şi ale    cohortei II Flavia Commagenorum (sta­ţionată la Micia) (vezi pl. 11), fragmente de conducte de apă şi ceramică romană, inclusiv fragmente de terra sigillata. Nu au fost depistate elementele vreunei construcţii care să dateze din această perioadă. Cărămizile romane au fost refolosite în zidurile bisericii medievale. Locuirea medievală începe cu fortificarea promontoriului în secolul XI. Pe o structură din bârne a fost înălţat un val din pămînt şi lut bătut, urmând traseul vechiului val dacic. Structura de lemn a fost mistuită la un moment dat de un puternic incendiu. Ulterior valul a fost refăcut, pe coama sa fiind aşezată o palisadă în spatele căreia a fost amenajat un drum de rond. Un nou incendiu a distrus suprastructura de lemn. Resturile valului s-au păstrat până în zilele noastre pe o înălţime de 2,5 m şi o lăţime de 12 m.
În interiorul fortificaţiei au fost    descoperite mai multe locuinţe semiadâncite, cu pereţi de lemn, podea din pământ bătut şi cu vetre de foc. Inventarul specific, altfel destul de sărăcăcios, constă din ceramică lucrată la roata înceată. Pe unele funduri de vas apar mărci de olar.Acestei aşezări îi corespunde un cimitir situat în partea central-sudică a promontoriului. Defuncţii, de ambele sexe, au fost înmormântaţi în rit creştin. Inventarul mormintelor este modest rezumându-se la un număr mic de inele de buclă în simplu şi dublu „S”  verighete din argint, mărgele din pastă de sticlă şi monete din care cea mai timpurie datează din 1095. Deşi ea oferă un terminus post quem, datând cimitirul mai degrabă la începutul sec. XII, o încadrare a acestuia începând cu a doua jumătate a secolului XI nu este hazardată, ţinând cont de alte piese din inventarul mormintelor respectiv din locuinţele identificate în preajmă. Etapele succesive de construcţie şi distrugere ale fortificaţiei de pământ nu pot fi datate absolut. Ipotetic distrugerile pot fi puse în seama unor evenimente războinice, poate ultima incendiere să se datoreze marii invazii mongole de la 1241.
În a doua jumătate a sec. XIII în interiorul arealului închis de vechiul val, activitatea meşteşugărească ia un avânt deosebit. Au fost cercetate cinci ateliere-locuinţă, de formă rectangulară, săpate în pământ şi stâncă. Două dintre acestea sunt de dimensiuni mari (4 x 7 m), celelalte trei ocupând o suprafaţă mai modestă ( 3 x 5 m). Ele a fost destinate prelucrării fierului, aramei sau alierii bronzului.
În cele de dimensiuni mari, sau în preajma lor, au fost găsite cantităţi mari de zgură şi turte din fier precum şi diverse produse finite sau semifinite. Este vorba de cuţite sau cosoare din fier, foarfeci, dăltiţe, fragmente de sfredele, topoare, săpăligi, vârfuri de săgeţi, fragmente de cămăşi de zale, mânere de căldări. Din inventarul me­talic mai fac parte: catarame din fier, verigi şi pinteni. Numeroase sunt scoa­bele pentru fixarea grinzilor şi cuiele folosite la construcţii sau la confec­ţionarea coşciu­gelor. În interiorul lo­cuinţelor atelier de mari dimensiuni au fost găsite piese finite sau  deşeuri din aramă. Unele erau piese deteriorate aduse pentru a fi reparate sau pentru a fi retopite.