Clătite cu identitate pentru Norbert

0
202

tsd caritabilTinerii din PSD, cunoscuţi pentru acţiunile lor caritabile, continuă activităţile care au în centru oamenii. La sfârşitul săptămânii, se vor aduna fonduri la Festivalul Clătitelor de la Moneasa. Sub conceptul de „clătite cu identitate” anunţat de organizatorii festivalului judeţean, tinerii social-democraţi vor oferi clătite pe gratis vizitatorilor standului lor, dar cu o opţiune caritabilă: donarea preţului unei clătite către un caz umanitar. Cazul ales este cel al tânărului Vekony Norbert, un băieţel de 7 ani jumate care suferă de cancer. Aflat în tratament, singura lui şansă la o vindecare totală este transplantul de măduvă cu donator, intervenţie care costă 40.000 de euro. „Ştim cât de important este pentru Norby să primească această sumă dar suntem conştienţi că nu putem doar noi să facem asta. De aceea lansăm un apel către toţi cei care vor veni sâmbătă şi duminică în Moneasa la Festivalul Clătitelor, să treacă şi pe la standul nostru şi să doneze fiecare după posibilităţi. Şi noi vom contribui fiecare pentru Norby”, a spus Cătălina Muntean, preşedintele TSD Arad. La Festivalul Clătitelor din acest an vor participa peste 50 de tineri social-democraţi care vor avea ca principal obiectiv strângerea unei sume cât mai mari pentru acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.