boghiceDeputatul PD-L  Claudia Boghicevici a „pus tunurile” pe Guvernul Ponta. Aceasta a acuzat-o de proastă ges­tiune pe actuala titulară de la Ministerul Muncii, Mariana Câmpeanu. „Sindromul proastei guvernări care domină România de 21 de luni încoace este vizibil şi în domeniul muncii şi protec­ţiei sociale, gestionat de un ministru Mariana Câmpeanu depăşit de situaţie. Sunt cel puţin zece motive pentru care PNL are o datorie morală în faţa românilor de a-i retrage sprijinul po­litic ministrului Mariana Câmpeanu”, a declarat, ieri, deputatul Claudia Boghicevici într-o conferinţă de presă. Democrat-liberala Boghicevici a dat şi zece motive pentru care solicită revocarea din funcţie a actualului mi­nistru. Argumentele au fost inventariate de către deputatul PD-L. Ele sunt: îngheţarea nivelului alocaţiilor pentru copii în ciuda promisiunilor USL că acestea vor creşte, creşterea galopantă a ratei şomajului (71.000 de noi şomeri în noiembrie 2013 faţă de noiembrie 2012, conform datelor INS), calcularea greşită a pensiilor şi generarea unui haos în sistem, fapt confirmat inclusiv prin decizia CCR prin care OUG 1 din 2013 a fost declarată neconstituţională. De asemenea, un alt capitol scos în evidenţă este  rata şomajului în rândul tinerilor se apropie de 24%, „dar doamna Câmpeanu nu a prezentat încă programele prin care fondurile de 400 milioane euro alocate de Comisia Europeană pentru sprijinirea ocupării tinerilor vor putea fi accesate”, rectificările bugetare care au tăiat 1,6 miliarde de lei din fondurile de la Ministerul Muncii în 2013. Pentru accesarea acestor fonduri, guvernul român ar fi trebuit să prezinte Comisiei Europene până în ianuarie 2014 „un program corespunzător” privind utilizarea acestor bani, accentul fiind pus pe  utilizarea fondurilor europene pentru proiecte de ucenicie şi formare profesională a tinerilor la locul de muncă. Tot în acest context Boghicevici mai invocă şi  întârzierea legii uceniciei şi denaturarea ei, eşecul reducerii CAS, haosul în plata obligaţiilor pentru persoanele cu handicap şi pentru însoţitorii acestora. Anul trecut aceasta a fost întârziată nepermis, timp de  luni de zile plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi a salariilor asistenţilor sociali care au grijă de aceste persoane), jignirea repetată a femeilor inclusiv prin declaraţii halucinante ca cea legată de oferirea de alimente semiprepa­rate pentru ca femeile să nu mai gătească, dar şi abandonarea legii salarizării unitare. „Atât timp cât există încă bugetari care câştigă zeci de mii de lei pe lună, în timp ce majoritatea bugetarilor abia câştigă 1.000 lei, pacea socială nu poate fi asigurată. Legea din 2010 aducea o grilă care avea un raport între sa­lariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 15, spre deosebire de 1 la 72 cât era în 2008. Din cauza ministrului Câmpeanu, această lege nu va putea fi aplicată în 2015, deşi aceste termene erau convenite cu FMI şi Comisia Europeană”, a conchis Claudia Boghicevici.
Gabriel Constantinescu

  • Alegătorul spune:

    Această frumoasă,tînără lucrează neobosit şi perseverent la imaginea proprie pe toate canalele şi prin toate ziarele locale,dînd lecţii tuturor despre cum ar trebui să fim guvernaţi ca să ne meargă bine şi să fim fericiţi.Mi-se pare că este membră a guvernului ,,din umbră;, PDL-ist şi vrea să ajungă cu adevărat ministrul muncii şi asta cît de repede se poate.
    Ei bine eu cred că odată a încercat pe vremea guvernării PDL-iste
    cu rezultate mediocre, ca să nu spun nule.Ce au putut să facă la
    guvernare vreme de vreo opt ani am văzut şi ne-am săturat.
    Aşadar frumoasă doamnă lasă-ne în pace! Ne-am săturat! Mai vrem
    să vedem şi alte figuri prin presă.Poate mai interesante şi care pot
    gîndi şi spune mai multe şi mai bune.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției