boghi nevazaDeputatul Claudia Boghicevici continuă seria întâlnirilor cu instituţiile deconcentrate, ONG-uri, asociaţii, în scopul pregătirii proiectelor de iniţiative legislative pe domeniul social. Astfel, la invitaţia preşedintelui Asociaţiei nevăzătorilor Arad, Florin Atimuţ, Claudia Boghicevici a efectuat o vizită de lucru, pentru a discuta la faţa locului despre problemele cu care se confruntă aceştia şi posibilităţile de a le veni în ajutor. „Am discutat despre Legea asistenţei vii pentru persoanele cu dizabilităţi, respectiv despre proiectul privind însoţirea nevăzătorilor de către câini ghizi. Proiectul prevede includerea în programele naţionale finanţate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a programelor de dresaj de specialitate a câinilor ghizi pentru asistenţa persoanelor cu handicap. A fost adoptat în Senat în 2013 şi în camera Deputaţilor în 2014, iar Legea va fi implementată ca proiect pilot în Arad chiar de către doi tineri membri ai asociaţiei. Este un proiect de mare valoare, care şi-a dovedit eficienţa în sensul creşterii spectaculoase a mobilităţii nevăzătorilor, în Marea Britanie, de exemplu”, spune Claudia Boghicevici. De asemenea, discuţiile au fost legate de nevoia accesibilizarii mediului urban, a mijloacelor de deplasare a persoanelor cu dizabilităţi. „Din păcate, în România încă există inclusiv instituţii ale statului, ca să nu mai vorbim despre magazine sau altele de acest gen, în care persoanele cu handicap nu au acces, pentru că nu sunt create nici măcar condiţiile minimale. Avem nevoie de legi foarte drastice în acest sens, în concordanţă cu legislaţia europeană în domeniu. Trebuie ca toţi factorii responsabili, statul român, să înţeleagă un adevăr elementar: cu cât creşte gradul de deplasare a persoanelor cu dizabilităţi, a mobilităţii acestora, cu atât se pot integra mai usor in societate”, mai spune coordonatorul domeniului muncii şi protecţiei sociale în Guvernul alternativă. Din punctul de vedereal deputatei arădene problemele acestei categorii de cetăţeni pot fi cunoscute şi dezbătute, pentru identificarea de soluţii, printr-o activitate continuă, cum ar fi  încheierea de parteneriate cu instituţiile statului şi cu universităţile din Arad, prin acţiuni comune ale tinerilor din Alianţa Creştin Liberală cu Asociaţia nevăzătorilor. „Toate acestea pot contribui decisiv la schimbarea mentalităţilor privind poziţionarea societăţii faţă de această problemă. O problemă nu doar umanitară, ci şi de civilizaţie, la urma urmei”, a conchis Claudia Boghicevici.

  • A.Rădeanu spune:

    Bă da’ ce s-au deşteptat dintr-o dată portocalii ăştia! Or fi băut o poţiune magică, de le vin tot felul de idei bune şi constructive. Pistru, Igaş, Cionca, Boghi, şamd, au acum un discurs politico-administrativ plin de miez, sunt aplecaţi spre cetăţean, identifică oportunităţi, ştiu ce tre’ făcut, au un guvern din umbră,… Când erau la guvernare nu ştiau decât să fure şi să taie din veniturile oamenilor. Ce ţi-e şi cu opoziţia asta, cum aduce ea politicienii alături de popor!

  • Marius spune:

    Felicitari doamna deputat

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției