Consiliul Local Civic (CLC) adresează un apel autorităţilor publice municipale, cerând introducerea pe ordinea de zi a şedinţei CLM de mâine a unui proiect de hotărâre care să reducă nivelul impozitelor şi taxelor locale la nivelul din 2012. În acest sens, a fost pus la dispoziţia primarului şi a consilierilor care îl susţin proiectul adoptat la Cluj, municipiu condus de colegul de partid a lui Falcă, fostul premier Emil Boc. „Constatăm că din ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal de marţi, 22.01.2013, lipseşte cu desăvârşire un proiect de hotărâre prin care să se aplice prevederile OUG nr.1/2013 din 09.01.2013 prin care impozitele, taxele locale şi amenzile aplicabile pot reveni la nivelurile stabilite pentru 2012. Aplicarea OUG nr. 1/2013 ar însemna pentru arădeni o reducere binevenită având în vedere că domnul primar, prin votul consilierilor PDL, UDMR, PPDD a majorat dările cu 20% peste nivelul stabilit de guvern. O «performanţă» prin care s-a ajuns în situaţia aberanta în care un municipiu de rang II (Aradul), să aibă dări mai mari decât un municipiu de rang I (Cluj-Napoca). Exemplu: Arad, impozit/taxa pe teren intravilan cu construcţii, zona A – 9.063,6 lei/hectar (2013), Cluj – 7.408 lei/hectar în 2013. Exemplele pot continua”, se arată într-un comunicat de presă al CLC. Membrii Consiliului Local Civic susţin în continuare că menţinerea dărilor la un nivel ridicat ar putea fi justificată de nevoia stringentă de bani destinaţi unor proiecte fantasmagorice. „Dacă proiectul nu va intra pe ordinea de zi şi nu va fi adoptat în şedinţa CLM de marţi, 22.01.2013, atunci arădenii vor plăti în 2013 dările majorate. Deoarece, conform aceleiaşi OUG nr.1/2013, prevederile privind reducerea nivelului impozitelor, taxelor locale şi amenzilor aplicabile, pot fi adoptate în termen de cel mult 20 de zile de la intrarea ei în vigoare adică înainte ca o altă şedinţa de CLM să poată avea loc. De aceea, pentru a economisi timp şi a uşura munca domnului primar şi consilierilor săi municipali vom înmâna comisiei de buget-finante a CLM ce va avea loc înaintea şedinţei consiliului municipal, proiectul adoptat de către consilierii clujeni şi ini- ţiat de colegul de partid al domnu- lui Falcă, domnul primar Boc. Proiectul poate fi uşor adaptat unui municipiu de rang II. Poate că, în acest fel, domnul primar şi consilierii săi nu vor ridica obiecţii cu privire la iniţiatorii proiectului sau la proiectul în sine şi îl vor lua în considerare. Pentru beneficiul arădenilor”, se mai arată în comunicat.

A1 25
Lipova s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare: ”Acest peisaj de poveste îl oferim în dar cetățenilor noștri, acum, în prag de sărbătoare”
citește mai mult »