Clișee lingvistice: „Hei tramvai, hei joben…”

Recent apărută din tipar, cartea semnată de Gheorghe Hodrea cu titlul Profesorul Sălcuţă – Clipe de viaţă, Editura Gutenberg Univers, 2016, conţine peste o sută cincizeci de pagini, coperta fiind semnată de Ştefan Popa-Popa Popas, desene: Gheorghe Hodrea, tehnoredactare: Viorel Simulov, consultant: pr. Ioan Pagubă, iar cuprinsul este alcătuit din 55 de povestiri, schiţate după subiectul în sine sau discursul epic specific autorului.
În cele ce urmează, vom încerca să dedublăm măştile, pe o desfăşurare mai amplă, astfel încât să vă oferim, în tandem, cu autorul Clişee lingvistice şi nu numai, desprinse din ţesătura cărţii.
Tonului neacid de băşcălie îi lipseşte bâlba. Expresia verbală ţâşneşte, precum raza de soare într-un tablou cu natură abstractă. De aceea, autorul şi profesorul Sălcuţă coboară, vremelnic, printre personaje, apoi urcă sau… se urcă la Balcon… care balcon, dacă ar putea vorbi, s-ar putea mândri cu ornamentele, arcadele şi contraforţii care-i dau originalitate şi personalitate, ne-ar povesti nenumărate spectacole, ne-ar aduce aminte că unii îl strigă pe nume, zicându-i cerdac ori foişor… poezii s-au spus, jurăminte, la poalele lui sau nu s-ar mai feri să mai zâmbească, amintindu-i pe cei cântaţi de jos, de la parter, pe cei care aruncă flori, pe cei care ţin pisici şi câini printre butoaie cu murături, rufe, ghivece cu ardei iuţi. (pag.111-112)
Dincolo de vraja ascunsă, autorul energizează cititorul, imaginarul şi imaginaţia se între­pătrund şi suntem pătrunşi de setea de hrană spiritulă iar inima, cu toate bătăile, la vedere, parcă, pâlpâie de bucurie. E o ascuţită lamă de scris care dă aromă schiţelor iar mâna care scrie nu face manevre, nu scapă macazul, chiar dacă dezvăluie adevăruri desprinse din trecut dar bine ancorate în prezent. Limbajul specific, coase şi descoase, identifică şi cuantifică de undeva, din umbră, întâmplări şi fapte, nume inventate dar personificate cu o savoare de invidiat. Dincolo de toţi muritorii de rând sau cei ce sar rândul e vecinul Berulă. Berea avea rolul ei bine definit… acum bici şi mere căci fără bici şi mere viaţa e pustiu. (pag.113-114)
Gata! Vine primăvara! Două doamne din înalta societate a Aradului şi-au încurcat poşetele Vuitton, dar, spune profesorul Sălcuţă „-Da, ştiu că pentru mai toate femeile poşeta este un salon de cosmetică mobil, un dulăpior portabil. (pag.37), şi totuşi
Ceva nu e în regulă
Micalaca, capătul liniei 5. Tramvaiul nu apare! Muncitorii de la Strungu, CPL, Vagoane… Da! Lumea asta trecută de mult… alunecând greoi sub povara călătorilor agăţaţi ciorchini, Hei joben (pag.131).
Valenţele de exprimare sunt nebănuite. Profesorul Sălcuţă, în universul său, propriu, are o arhitectură a cuvintelor, inefabilul, pitorescul, melopeicul conferă expresiei, rafinament.
Tobe bătute măr
„Cazanele în care clocotesc sarmale
O linguriţă de bună-cuviinţă
Câteva pachete cu mici cantităţi de ruşine
Cocoloaşe de aducere-aminte
Felii mari de dărnicie
Lăzi frumos ornate, umplute la refuz cu modestie şi smerenie”,
sunt câteva din clişeele, care cu mască ori fără mască, inamic de amic, prind foarte bine, o dată-n viaţă. (pag.133)
Profesorul Sălcuţă încă mai trăieşte într-un spaţiu care nu trebuie compromis.
Cu simţul măruntului învăluit în fin umor, lecţiile profesorului developează întâmplări ca pe un fundal cinematografic, ne induce şi seduce, fără să ne supere, din contră, starea de meditaţie, de curiozitate persistă. Sunt lecţii fără note, dar de luat notiţe ca duminica plăcută şi mintea ascuţită sau câştigători învinşi, pămpălăi, tupeişti, om de milioane, minunea minunilor.
Când gata-gata să mă lungesc la vorbă cu propriile-mi gânduri… alte nume ne propune: Maricica, Ioşca, Păcianu, Mica, Malcă, Tulumac, Lunaş, Elnira Mop, Dognar, Wieber, Ciprian Lufa, Lionel Ciufe, Cada, etc.
Oamenii îi împarte în buni şi răi, cărora, după graţie şi admiraţie, le împarte bancnote-note… ciobanului tânăr, frizeriţei, directorului şcolii, inspectorului de specialitate, politicienilor, popilor ş.a le dă niscaiva leţcaie… aşa… cu Flori şi Florici.
În concluzia firească, juxtapuse sau nu, shiţele profesorului ne-ndeamnă să mai venim şi altăoară la ore sau Clipe de Viaţă.
Florica Ranta Cândea