CLM Arad – ultima ședință (sau aproape ultima), din actuala legislatură

0
371

Prin dispoziție a primarului Gheorghe Falcă, Consiliul Local Municipal a fost convocat în șe­dință ordinară pentru marți, 31 mai 2016, la ora 10,00. Ședința are caracter ordinar, va fi publică și se va desfășura în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ. Dat fiind faptul că la cinci zile după această ședință se vor desfășura alegeri pentru funcțiile de primari și pentru cele de consilieri locali, este foarte probabil ca aceasta să fie ultima ședinţă a CLM Arad în actuala componență, sau una dintre ultimele (în cazul în care nu cumva se vor invalida alegerile și se va petrece și cu CLM și primarul ce s-a petrecut cu managementul și managerul Filarmonicii – experiența existând deci, și precedentul de asemenea).
Ordinea de zi a ședinței cuprinde 30 de puncte. Dintre acestea, 24 sunt inițiative ale primarului, o inițiativă aparține comisiei de cultură, celelalte cinci fiind aprobări de procese verbale, informări, notificări diverse, corespondenţă, interpelări, întrebări, petiţii, declaraţii politice şi alte probleme supuse atenţiei Consiliului Local al Municipiului Arad.
Câteva puncte ale ordinii de zi sunt interesante prin întârzierea cu care se discută și adoptă, altele prin tematica atacată. Din prima categorie fac parte punctele 2-6 (modificarea statelor de funcții la Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, Centrul Municipal de Cultură, Poliţia Locală și al aparatului de specialitate al primarului), iar din cea de-a doua  propunerile de hotărâri legate de bugetele pe anul în curs (punctele 9-14), în condițiile în care, normal, bugetele trebuiau adoptate mult înaintea începerii exercițiului financiar și a execuției bugetare.
Un proiect de hotărâre care ar trebui să rezolve o situație de circ inadmisibil este cea de la punctul 25, referitor la încetarea contractului de management  la Filarmonică al comp. dr. prof. pianist manager Alin Văcean – iniţiativa neaparținând primarului ci a comisiei de cultură a CLM sau a primăriei – convocatorul de ședință și ordinea de zi nefiind tocmai explicite în această direcție.
Prezența pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâri legate de bugete și de darea afară a lui Văcean de la Filarmonică lasă să se întrevadă că va fi o şedinţă de CLM antrenantă (dacă nu cumva cu strigăte și cu chiuituri, ca-nainte de alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.