martian gioÎntâlnirea organizată, ieri, de Suporter Club UTA n-a adus îndeplinirea dorinței imperative a fanilor, cedarea echipei către Atletico și Marius Țucudean. Dar e pe cale să aducă trecerea grupării arădene în totalitate pe mâna lui Adrian Marțian, care, deși luni afirmase public că nu mai dorește să continue, și-a schimbat din nou poziția.
Timpul nu curge deloc în favoarea UTA-ei, iar Gheorghe Vaczi, fost fotba­list, antrenor și conducător la arădeni, a subliniat asta. „Filiera Atletico ar fi putut să rezolve situaţia, am susținut acest plan. Dar dacă ei (n.r. Marțian și Catanzariti) sunt puternici și tari, să demonstreze acum! Trebuie făcut pasul înainte cu fapte, nu cu vorbe. Altfel, UTA poate să moară. În orice situație, cred că ar face foarte bine o implicare directă a foștilor fotbaliști la UTA, putem să ajutăm”, a punctat Vaczi.
Ce s-a mai întâmplat, ieri, la Continental
Catanzariti a explicat că e gata să cedeze clubul, având hârtiile pregătite de avocații săi. Pus în fața faptului împlinit, adică având în față ocazia să preia rapid UTA, Marțian a ezitat, invocând îndepărtarea lui Ovidiu Stângă de la Arad și faptul că el însuși s-a simțit nedorit. Catanzariti l-a apelat telefonic pe antrenorul adus de Marțian la UTA, care a motivat că lipsa perspectivelor l-a determinat să nu mai ia în considerare revenirea de care se cramponase Marțian.
Marțian ar trebui să devină proprietar, mâine
Până la urmă, Catanzariti și Marțian au plecat la hotelul primului, unde au discutat în ce condiții poate prelua al doilea, clubul. „Tot ce am avut de spus am spus în fața participanților. Eu, în continuare, vreau să dau clubul. Împreună cu avocații am găsit o variantă rapidă de cedare a drepturilor de administrație. Marțian mi-a spus că mâine vine să semnăm, rămâne de văzut dacă se va întâmpla așa”, a spus Gio.
Ca de obicei, există un „dar”
Dar… După întâlnire, Marțian ar fi luat legătura cu Ionuț Popa, cel pe care-l desemnase manager general luni dimineață. Dejeanul i-ar fi spus lui Mister că i se pare greu, dacă nu imposibil, să facă treabă în Arad, pentru că s-a simțit marginalizat aici. La rândul lui, Ionuț Popa nu întrezărește viitor pentru UTA. „Am fost plecat mulți ani din Arad, iar de când m-am întors am realizat că în oraș sunt cei mai mulți specialiști în fotbal pe metru pătrat. Toți își dau cu părerea de genul când ai pierdut un meci l-ai vândut, când l-ai câștigat l-ai cumpărat. Așa după părerea mea, în următorii 20 de ani, Aradul nu va mai ajunge să aibă echipă în prima ligă. Am vrut să fac treabă, să mă pun în slujba UTA-ei, dar văd că nu se poate”, sună concluzia lui Popa.
Enervanta așteptare
Concret, UTA a făcut doar mișcări neclare de când s-a terminat campionatul. S-au semnat contracte despre care se spune că sunt nule, Falub a plecat dar e gata să revină, Stângă a stat aici două zile, datoriile rămân la jumătate de milion de euro, a mai apărut conducătorul Cătălin Barbu. La fel de neclară e și întâlnirea de ieri, după ce Marțian n-a fost de acord să cedeze clubul către Atletico. „Nu avem de făcut să așteptăm să vedem dacă negocierile duc undeva. Așteptăm 15 septembrie pentru a analiza din nou situația. Varianta preluării de către Atletico cred că a căzut sută la sută. Mai rămâne cea a preluării totale de către Marțian, eu zic că va duce spre faliment rapid, sau să rămână la Gio într-o fază gen insolvență. Doar dacă luni nu se întâmplă vreun miracol”, a concluzionat Ciprian Jurma, de la Suporter Club UTA.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției