Întrecerea națională rezervată echipelor de futsal Under 19 a ajuns la faza play-off, în care primele patru clasate în cele șase șase serii joacă meciuri de baraj tur-retur, pentru calificarea la turneul final. „Duelul” ce vede implicată o formație din județul nostru e cam încheiat după prima manșă  și asta pentru că Informatica Timișoara s-a impus clar, 11-4, în sala de sport din Vladimirescu, în fața celor de la Șoimii Șimand.

Deși au înscris de patru ori, prin Balogh (2), Ujoc și Onaca, „șoimii” vor avea o misiune aproape imposibilă săptâmăna viitoare, pe Bega, în retur. „Nu prea mai sperăm la calificare, ei formează o echipă foarte bună, joacă și în Liga I. Vom încerca să ne jucăm șansa până la capăt, dar e greu. Mergem să învățăm fotbal, vom folosi și ceilalți copii, va juca toată lumea. E greu să întorci o astfel de diferență în deplasare după ce ai pierdut acasă”, recunoaște profesorul Mărcuș, antrenorul șimăndanilor.

Stejar, C. Ujoc, D. Cordoș, P. Ujoc, Onaca, Balogh, Sechel și A. Cordoș au îmbrăcat tricoul Șimandului contra timișorenilor.

Recomandările redacției