Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA reaminteşte că autorizarea operatorilor economici specializaţi pentru însoţirea vehiculelor cu depăşiri de gabarite, a autovehiculelor de însoţire şi atestarea personalului speciali­zat se desfăşoară în conformitate cu prevederile Normelor de autorizare şi desfăşurare a cir­culaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau cu dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensi­unile maxime admise prevăzute în Ordonanţa de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumu­rilor.
„Autorizaţiile operatorilor economici specializaţi, a autovehiculelor de însoţire şi ates­tatele nominale ale personalului specializat se eli­berează pentru o perioadă de cinci ani, urmând ca la expirarea acestora să se obţină noi autorizaţii şi atestate, conform procedurilor prevăzute în Normele aprobate prin Ordinul MTI nr. 356/2010, cu plata integrală a tarifelor prevăzute”, se arată într-un comunicat remis ieri de CNADNR.
Obţinerea atestatelor nominale se  poate face doar în urma susţinerii şi promovării examenului de verificare a cunoştinţelor, cu plata integrală a tarifelor afe­rente.
Având în vedere numărul mare de atestate nominale care vor expira în cursul acestui an, Compania Naţională de Autostrăzi şi Dru­muri Naţionale din România solicită ce­lor interesaţi să depună din timp cererile în vederea programării la sesiunile de verificare a cunoştin­ţelor. În acest an se vor organiza sesiuni de examinare în lunile ia­nuarie, aprilie, iulie şi octombrie.
Data exactă a fiecărei sesiuni de examinare şi lista persoanelor programate pentru fiecare sesiune, după caz, urmează a se publica pe pagina web a CNADNR SA: www.cnadnr.ro, la secţiunea „Punct de informare/Anunţ pri­vind verificarea cunoştinţelor în vederea obţinerii atestatului nominal pentru efectuarea înso­ţirii vehiculelor cu depăşiri”.

Recomandările redacției