• După aproape doi ani, la Arad, reprezentanţii celor două partide nu au avut nici o şedinţă comună
  •  PSD este nostalgic după perioada când la conducerea ALDE se aflau Purcaru și Ciupe. 
  • Acum lucrurile s-au schimbat.
  • În scurt timp ar trebui să înceapă discuțiile despre un candidat comun la Primăria municipiului.

După aproape doi ani de la venirea la guvernare a Coaliției PSD-ALDE, la Arad, reprezentanții celor două formațiuni politice nu au avut nicio ședință comună. Astfel, pentru mulți, noțiunea de coaliție a ajuns să fie doar o vorbă goală.
Încă nu cunoaştem care sunt motivele reale pentru această situaţie, dar pe surse aflăm că au existat iniţiative care însă nu s-au concretizat. Putem să speculăm că PSD este nostalgic după perioada când mai cu tact, mai fără tact, îi cam închideau uşa în nas lui Purcaru şi ulterior lui Ciupe. Lucrurile s-au schimbat de când la conducerea ALDE a fost instalat Eusebiu Pistru, o persoană care, pentru că nu are nimic de negociat pentru sine, îi pune puţin în dificultate pe colegii de alianţă.
Actualii membri ALDE care provin din fostul PC îşi amintesc cu tristeţe momentul când au pierdut funcţia de suprefect iar din partea cealaltă probabil că există o temere referitoare la revendicarea pe bună dreptate a unor posturi din administraţia descentralizată, şi nu ne referim aici strict la funcţionarii publici.
Nu se înțeleg
deocamdată
Colaborarea în cadrul alianţei are diferite valențe. Primarii trebuie să colaboreze între ei, apoi primarii cu viceprimarii, consilierii locali şi judeţeni. Nu se simte această colaborare. Cele două partide nu se înţe-leg să susţină un candidat comun la alegerile parţiale care vor avea loc (vezi ce s-a întâmplat la Almaş). Probabil că în scurt timp ar trebui să discute dacă vor susţine un candidat comun la Primăria municipiu- lui. De asemenea, trebuie să înceapă discuţiile despre viitoarele candidaturi la posturile politice din conducerea judeţului.
Este bine ca măcar la nivel central se înţeleg, au acţiuni concertate. Dar la nivel de judeţ? Încă nu s-a ajuns la o situaţie asemănătoare celei din Giurgiu unde un lider PSD şi unul ALDE se acuza reciproc de colaborare neloială cu PNL, de menţinere netransparentă a directorilor PNL din deconcentrate, şi de alte „mărunţişuri”. La Arad încă nu s-a ajuns la astfel de discuţii şi ar fi bine nici să nu se ajungă, dar nu prin ascunderea sub covor a problemelor.
Vom continua să urmărim cum evoluează lucrurile şi ne vom informa cititorii îndată ce apar noutăţi. Poate vom afla de ce timp de cinci luni o parte insista să se întâlnească cu cealaltă, dar nu primeşte decât promisiuni. Vom încerca să aflăm şi părerile membrilor simpli ale celor două partide despre funcţionalitatea coaliţiei și despre cum văd ei beneficiile participării la această alianţă.
(D.P.C.)

Recomandările redacției