cod galben

Asociaţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de caniculă pentru mai multe judeţe, astfel că  joi, 6 august şi vineri, 7 august, în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea sudică a Moldovei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În după-amiaza zilei de miercuri, 5 august, local în sudul şi vestul ţării şi izolat în centru, disconfortul termic se va accentua şi local se vor înregistra temperaturi de 35-36 de grade.

Procesul de încălzire a vremii din săptămâna 3-10 august, se va concretiza prin creşterea valorilor maxime de temperatură de la medii de 32-34 de grade în primele zile la aproximativ 36 de grade în perioada 6 – 8 august, când va fi caniculă. Va urma o uşoară diminuare a regimului termic diurn în perioada 9 -10 august, când maximele vor fi de 33-35 de grade, tendinţa pentru săptămâna următoare fiind de persistenţă a unui regim termic ridicat, local canicular. În regimul valorilor nocturne, variaţiile nu vor fi importante, fiind estimată o medie de 18-19 grade, însă local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. O uşoară răcorire va fi posibilă în perioada 9 – 12 august când vor fi aproximativ 17 grade, în medie, pe regiune. Pe parcursul celor două săptămâni, regimul pluviometric se va menţine deficitar, doar izolat fiind estimate ploi slabe, de scurtă durată, cel mai probabil în perioada 11 – 13 august.

 

Recomandările redacției