Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis azi, o avertizare cod galben pe râuri din 25 de judeţe, care intră în vigoare sâmbătă la ora 6:00 şi este valabilă până duminică la ora 10.00. Județele afectate sunt Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Sibiu, Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Braşov, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dâmboviţa, Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău.

Astfel, codul galben se manifestă pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Târnava Mare – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sighişoara (judeţele Mureş, Sibiu şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Răcari (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău).

Meteorologii anunţă că de astăzi, de la ora 23:00 până duminică la ora 6:00, aproape toată ţara este sub cod portocaliu de ploi, vijelii şi grindină. Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest. Potrivit ANM, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice). Cantităţile de apă vor depăşi 50 – 60 l/mp şi izolat 70 – 90 l/mp.

În judeţele unde nu va fi cod portocaliu, va fi cod galben de ploi, vijelii şi grindină. Va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud şi la munte, iar seara şi în prima parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a ţării. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Vântul se va intensifica treptat în toată ţara, cu viteze la rafală în general de 45 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100 – 110 km/h. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60 – 80 km/h. Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.

Recomandările redacției