În intervalul 14 martie, ora 13 – 15 martie, ora 16, ploile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde zona Banatului, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei, precum și nord-vestul Moldovei și al Munteniei. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar cu precădere în Banat și izolat în Munții Apuseni, temporar vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat, posibil grindină de mici dimensiuni.
În cea mai mare parte a Banatului și a Crișanei, local în Maramureș, precum și în zona Munților Apuseni și vestul Carpaților Meridionali, cantitățile de apă vor depăși 20-25 mm, iar punctiform 35 mm.
Notă: din a doua parte a zilei de mâine, 15 martie, aria ploilor va cuprinde treptat majoritatea regiunilor, local vor fi însemnate cantitativ, iar mai ales în sud-estul teritoriului, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar mai accentuat.
 
Pe parcursul zilei de astăzi, frontul rece asociat unui ciclon de origine atlantică, poziționat în zona Mării Baltice, va aborda vestul teritoriului, masa de aer cald preexistentă fiind dislocuită în cursul după-amiezii. Prelungirea talvegului depresionar până în bazinul nordic al Mării Mediterane va declanșa procese ciclogenetice intense, generând nucleul ciclonic ce va evolua, pe o traiectorie transbalcanică, spre bazinul vestic al Mării Negre, conform ANM. 

Recomandările redacției