Cod roșu de inundații la Arad

0
935

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o avertizare Cod roşu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de Apărare, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad.

Conform hidrologilor, în intervalul 18 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 9:00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi niveluri pe râurile din bazinele hidrografice: Bega – bazin amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) şi Caraş (judeţul Timiş).

INHGA precizează că fenomenele hidrologice periculoase prognozate se mai pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 18 iunie, ora 18:00 – 19 iunie, ora 6:00 pe unele râuri din judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad.

Totodată, hidrologii au emis atât o avertizare Cod galben, valabilă până vineri la miezul nopţii, respectiv un Cod portocaliu de inundaţii în vigoare până vineri după-amiaza, la ora 16:00, pe 31 de râuri (Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut superior şi Jijia), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin, precum şi râurile din Dobrogea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.