UTA s-a ales cu două puncte utile din deplasările de la Cluj și Pitești, dar a bifat și o premieră negativă. Până la partida din Trivale, „roș-albii” au marcat în fiecare meci oficial din acest sezon, 13 din campionatul ligii secunde și trei de Cupa României.
Defensiva lui Ionuț Badea e prima care a rezistat în fața celui mai bun atac din serie, lipsit, însă, de aportul golgheterului echipei. Suspendat, Ciprian Rus a absentat pentru prima oară din efectivul lui Laszlo Balint și, coincidență sau nu, UTA nu a găsit drumul spre plasa porții adverse. Mai mult, în weekendul în care nu jucat, atacantul arădean a și fost egalat pe prima poziție în clasamentul golgheterilor de Albert Voinea (Ripensia) și Vali Alexandru (Gloria Buzău).
Toți au câte zece reușite în campionat, iar peste două zile Rus și Alexandru chiar se vor afla față în față în a doua intermediară a turului. Și tot săptămâna trecută, Octavian Ursu a devenit al treilea cel mai bun marcator al „Bătrânei Doamne”, cu 4 reușite. Alex Ioniță și Diego Lorenzi au rămas la cota 3.
După ce au avut liber duminică, utiștii
s-au întors la treabă în ieri dimineață. Se prefigurează absențe importante pentru „roș-albi” cu Buzăul, respectiv fundașul Șeroni și mijlocașii Isac și Lorenzi. Asta pe lângă mai vechii indisponibili, Ciucur, Pușcaș, Coulibaly și Stancu. Iacob s-a antrenat, însă rămâne de văzut dacă va fi folosit în disputa cu trupa lui Ilie Stan.

Recomandările redacției