Tocmai mă pregăteam să comentez ceea ce consideram principalul eveniment al zilei, respectiv discursul Vioricăi Dăncilă în Parlamentul European. Oscilam între un titlu susceptibil de acționare în instanță, de genul „S-a suit capra în pod” și ceva mai blând, cum ar fi „Dăncilă se crede șefa Europei”, pentru a scoate în evidență crasa inabilitate politică și diplomatică de a promova o pledoarie pro domo SUA atunci când ești chemat să discuți despre soarta Europei. Nu că nu ar fi avut dreptate în catilinara sa (scuze, doamna Veorica, ar fi prea greu să vă explic ce e aia), dar momentul a fost prost ales. Indiscutabil, a avut perfectă dreptate afirmând că „Românii pe care îi reprezint în calitate de prim-ministru și care, în pofida atașamentului lor foarte puternic față de Uniune, resimt un tratament inegal față de România, în special atunci când țara noastră este criticată pentru aspecte care sunt firești în alte state membre sau când României i se impun anumite condiționalități care nu există în alte state ale Uniunii. Românii resimt inechitate când văd că țara lor este ținută în afara Spațiului Schengen”. Aferim, coană Joițico , nimeni nu putea să o spună mai bine! Nu trec bine câteva minute și pe fluxurile de știri apare o declarație incendiară, care eram sigur că va veni după afrontul Veoricăi: liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a urat marți succes României, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, pe perioada preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene și a adăugat că Bucureștiul nu este departe de activarea Articolului 7 din cauza legilor justiției: „Sper să nu apară un al treilea caz de Articol 7 împotriva Guvernului României, părerea mea este că nu sunteți departe de acest moment, continuând să ignorati opiniile comisiei de la Ve­- neția”. Începusem să re­dactez articolul, când, deodată, văd pe fluxurile de știri informația că CNA a decis suspendarea emisiei postului Realitatea TV pentru 10 minute, joi, între orele 19.00 și 19.10, pentru modul în care a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018. Văleleu, vorba românului, știrea asta este mult mai importantă decât afrontul Veoricăi, mi-am zis. Vor curge râuri și fluvii despre cenzura de tip comunist, despre suprimarea și oprimarea presei, trebuie să scriu despre asta, renunțând la Veorica. Când colo, citind și răscitind informațiile, mi-am dat seama că există o legătură între cele două evenimente, că nimic nu este întâmplător în lumea politicii, ci, așa cum spunea răposatul Winston Churchil „tot ceea ce ni se întâmplă astăzi a fost cu mult timp înainte premeditat”. Cum mama dracului se face că exact în ziua în care Veorica făcea pe cocoșul în Parlamentul European, CNA oferă momentul de activare a articolului 7, prevestit, cu câteva ore înainte de către Guy Verhofstadt? A fost o lovitură de maestru a serviciilor care îl servesc pe Iohannis. Sunt absolut sigur că PSD nu a avut niciun amestec în această tărășenie, o asemenea tâmpenie nu se face, iar singura concluzie rezonabilă este aceea că membrii CNA au fost cumpărați sau șantajați la bucată, au fost cumpărați „în viu”, cum spunea Funar, pentru a demoniza PSD. Vreți o dovadă? Iat-o: „Sper să nu apară un al treilea caz de Articol 7 împotriva Guvernului României”, zice meșterul Guy Verhofstadt. Păi, măi dragule, niciodată, dar niciodată, activarea articolului 7 nu s-a făcut împotriva guvernelor, ci împotriva țărilor! Nu este suficient de clar?

Recomandările redacției