Național Sebiș și-a întrerupt seria de victorii cu ocazia partidei de Cupă cu Luceafărul Oradea. Liderului din C4 nu i-a lipsit curajul sau implicarea în joc, dar spre deosebire de alte partide a uitat să fie pragmatică. În plus, cele câteva inexactități din defensivă au fost plătite cu vârf și îndesat.
Spunând toate acestea, înfrângerea cu orădenii nu l-a împiedicat pe Călin Cojocaru să vorbească la superlativ de elevii săi. „Chiar vreau să-mi felicit băieții pentru atitudine, dar și pentru jocul prestat.  Poate sunt subiectiv, dar cred și cei care au fost la meci pot confirma că ne-am ridicat la nivelul adversarului. Cel puțin în repriza a doua nu a fost nicio diferență de joc între noi și ei, dimpotrivă aș spune. Am domi­nat, am atacat, ne-am creat ocazii clare, dar am ratat. Practic, diferența s-a făcut doar la finalizare în acest meci. Ei au fost mai pragmatici, noi de data asta nu am reușit să marcăm, dar rămânem cu satisfacția că în multe momente ale jocului de azi am arătat ca o echipă de Liga a 2-a”, consideră managerul-antrenor al Naționalului.
Deși Cupa e prilejul perfect pentru multe echipe să le dea minute oficiale și fotbaliștilor care evoluează mai puțin în campionat, Sebișul a mers în mare parte tot pe mâna primei linii. „Asta a fost decizia mea și nu o regret. Chiar ne doream să mergem mai departe în această competiție și nu cred că am riscat nimic. Suntem obișnuiți cu mai multe meciuri pe săptămână din perioada precompetițională, când jucăm destule amicale, eu cred că jucătorii noștri își vor reveni din punct de vedere fizic până vineri. Deja ne gândim doar la meciul cu Alba Iulia, o echipă ce a făcut puncte în special în deplasare”, a mai spus Cojocaru.

Recomandările redacției