După cele două succese consecutive, Național Sebiș își punea mari speranțe într-un rezultat bun și în derby-ul zonal, de la Chișineu- Criș. Și, după cum avea să înceapă meciul, cu un șut al lui Szekely scos de Mucha cu greu de sub bară, părea că va pune probleme.
Nu avea să fie, partida fiind – practic – decisă după o jumătate de oră, când Crișul se afla în avantaj de trei goluri. Lângă reușitele lui Budur (2) și Pavel, a venit și cea a lui Modan de după pauză, iar Sebișul pleacă cu un sever 0-4 acasă. „Am jucat foarte slab astăzi, cred că ne bătea și o echipă de Liga a V-a. Buteniul, de exemplu, cu tot respectul pentru Buteni. Am jucat fără vlagă, fără atitudine. Am început bine, cu ocazia lui Szekely, după care… Știam ce joacă Crișul și totuși am primit trei goluri pe contraatac. Modan a alergat de multe ori cu doi-trei jucători în spate, niciunul nu a reușit să-l oprească, Pîslaru a fost practic vinovat la două dintre goluri, de aceea l-am și schimbat. Asta e, dacă nu ai atitudine și nu te respecți, te bate oricine”, a spus Călin Cojocaru.
Deși a terminat meciul cu cinci fotbaliști cu profil clar ofensiv, Enciu, Szekely, Ankomah, Mărgărit și Onțel, Naționalul nu a reușit nici măcar golul de onoare. „Adversarul s-a masat în 20 de metri, am avut posesie, dar nu am putut să-i desfacem. Cu un fotbal lent, fără atitudine și vlagă nu ai cum să câștigi cu nimeni, chiar dacă ai pe teren unul sau cinci atacanți. Dar, nu vreau să mai dau nume de jucători, juniori sau seniori, au jucat toți slab. La fotbal se întâmplă să și pierzi, dar când le spui fotbaliștilor tăi ce joacă adversarul și le mai spui și ce să facă, iar ei stau pe teren în loc să joace fotbal, nu poți să ai pretenții la nimic”, a adăugat managerul Sebișului.
Enciu și colegii săi au încheiat deja conturile cu colegele arădene în acest tur, iar „palmaresul” nu este unul pozitiv: victorie cu Cermeiul și e înfrângeri cu Lipova și Crișul. „Într-adevăr, în sezoanele trecute cred că avem un singur eșec cu formațiile din județul Arad, iar acum…Dar, repet, azi, la cât de slab am jucat, am fi pierdut cu oricine”, a mai menționat Cojocaru.

Recomandările redacției