După eșecul din Cupa României în fața Cermeiului, prima partidă din campionat trebuia să fie prilejul Naționalului să arate care este adevărata față a echipei. Nu a fost să fie și sebișenii leagă a doua înfrângere consecutivă, lucru neobișnuit pentru echipa ce a terminat campionatul trecut pe ultima treaptă a podiumului.
Concluziile le-a tras chiar ma­nagerul Călin Cojocaru: „Prima repriză am jucat destul de bine, chiar dacă nu am avut cele mai multe ocazii. Nu i-am am dat spații adversarului și am avut cea mai clară ocazie, o bară transversală. Am început și mai bine repriza secundă, am marcat un gol frumos din fază fixă și părea că stăpânim jocul. Autorul golului, Daniel Mărgărit a jucat în bandă dreaptă, un post neobișnuit pentru el, dar a făcut-o foarte bine. Este un jucător serios care își face treaba bine acolo unde joacă. Din păcate, la o fază ce nu anunța nimic, dintr-un aut, mijlocașii centrali au bâlbâit o minge și a ieșit un gol. Apoi este inadmisibil ca o echipă ce se respectă să ia două goluri în ultimele minute ale jocului, după grave erori de marcaj. Nu se poate așa ceva, după ce tot meciul am stat bine pe linii și nu am lăsat spații. Din păcate, din patru schimbări pe care le-am făcut, trei nu ne-au ajutat. Cei de pe bancă au intrat deconectați și a ieșit ce a ieșit. Felicit adversarul pentru victorie și pentru că au crezut în ei până la capăt. Și noi ne-am dorit victoria dar nu am tratat corect acest meci”.
Se anunță nori negri peste Sebiș în următoarea perioadă și la propriu și la figurat, dar tot jucătorii și antrenorul trebuie să rezolve pro­blemele. „Urmează o partidă acasă cu Dumbrăvița, un meci foarte greu, la care trebuie să arătăm altă față. Vom avea la dispoziție și doi jucători străini în care am încredere și sunt convins că ne vor ajuta” anticipează Cojocaru următorul joc de campionat.

Recomandările redacției