În numai două săptămâni, Național Sebiș a parcurs drumul de la 1-5 la 3-0 în fața Ripensiei Timișoara. Sigur, succesul de sâmbăta trecută e infinit mai prețios, cu cât el a adus primele puncte stagionale în contul „alb-albaștrilor” și o provizorie poziție de lider.
La final, managerul-antrenor al grupării de pe malul Crișului Alb a explicat de unde schimbarea la 180 de grade. „În primul și în primul rând, am avut o cu totul atitudine față de meciul de acum două săptămâni. Trebuie să recunoaștem că ne-au deranjat cele 5 goluri încasate în amical și ne-am zis că așa ceva nu mai are voie să se repete. De data aceasta, am fost inteligenți în joc, responsabili și ne-am surprins adversarii. Am dovedit că suntem puternici, am marcat de trei ori, fără a primi niciun gol, dar, repet, atitudinea a făcut în priml rând diferența. Cu această atitudine e greu să ne bată cineva. Ne interesează prea puțin că avem că avem cel mai bun golaveraj după prima etapă, deja toate gândurile noastre se îndreaptă spre meciul de etapa viitoare cu Reșița”, a menționat Călin Cojocaru.
După tripla cu UTA în amical, Dragoș Săulescu a marcat și în prima partidă de campionat tot atâtea goluri. „E un fotbalist bun, are calități certe, doar că e meritul întregii echipe pentru reușitele sale și victoria de azi. Toți au muncit, suntem mulțumiți în această seară (n.a. sâmbătă), dar de mâine ne gândim doar la Reșița”, a adăugat Cojocaru.

Recomandările redacției