Colecția „Marilina și Sever Bocu” – expoziție la Muzeul Orașului Lipova

0
282

O colecţie de artă plastică şi decorativă (argintărie, porţelan, sticlărie), constând în obiecte personale ale omului politic Sever Bocu și piese de patrimoniu din vechiul muzeu etnografic susținut de soția sa Marilina, reconstituie atmosfera interbelică a Casei Bocu din Lipova.

Expoziția se va deschide pentru public, joi, 25 februarie, la Muzeul Orașului Lipova/ Complexul Muzeal Arad. Aceasta va putea fi vizitată până în 31 martie, de marți până duminică, între orele 9.00 și 17.00.

Casa Sever Bocu, azi Muzeul Oraşului Lipova, a fost construită în secolul al XVIII-lea, pentru ca un secol mai târziu să intre în proprietatea familiei Missici.

După Marea Unire, în anul 1922, clădirea era cumpărată de Sever Bocu. S-au făcut reparaţii, modificări, dar s-a păstrat planul general, oferindu-i un aspect monumental, de palat în stil franţuzesc, elegant şi rafinat. Casa Sever Bocu din Lipova era la vremea respectivă atât locuință personală, cât și edificiu cultural, care adăpostea o colecție de etnografie, ateliere de țesătorie și un muzeu amenajat de Marilina Bocu, soția ilustrului om politic bănățean.

După arestarea lui Sever Bocu în anul 1950, proprietățile familiei, inclusiv Casa Bocu din Lipova, au fost confiscate.

Muzeul Oraşului Lipova, înfiinţat în anul 1958 şi redeschis în actuala înfăţişare în 2001, după o renovare radicală, este parte a Complexului Muzeal Arad.

Cele cinci săli ale muzeului păstrează încă amenajările interioare fastuoase comandate de Bocu:

parchetul cu intarsii, sobele din faianţă vieneză, policandrele şi oglinzile din cristal, piese de mobilier, un şemineu realizat din marmură de Carrara, salonul ”vienez”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.