targg[1]Colegiul Economic Arad va găzdui, în perioda 7 – 8 aprilie 2014, a II-a ediţie a Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu.
„Participarea la astfel de evenimente le permite elevilor contactul direct cu mediul de afaceri, le dezvoltă experienţa de a conduce direct negocierile şi de a-şi dezvolta spiritul  de echipă“, spune Florina Sabri, profesor la Colegiul Economic Arad.
Acest proiect este rea­lizat în parteneriat cu Centrul Județean de Voluntariat și Primăria Municipiului Arad.
Glad Varga, consilier municipal, apreciază că această acțiune are un rol important în dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor.
„Elevii vor putea să își dezvolte abilitățile antreprenoriale în domeniul comerţului şi vor fi încurajați în a demara propria afacere. Evenimentul va reuni 48 de firme de exerciţiu  din municipiu, din judeţ, din alte judeţe şi o firmă din Austria“, declară Glad Varga.
Vor fi organizate 7 competiţii: Cea mai bună promovare, Comunicare profe­- sională în limba engleză, Cea mai bună prezentare a firmei (prezentare power point), Cel mai bun stand, Tranzacții, Cea mai bună pagină web, Cea mai bună firmă.
Programul târgului
Luni, 7 aprilie 2014
12.00 – 17.00 Amenajare standuri
13.00 – 18.00 Prezentări firme
16.00 – 18.00 Sesiune de comunicări şi dezbateri „ECO PRIMĂVARA”, ediţia a XII-a, cu tema „Aptitudini şi atitudini în cadrul firmei de exerciţiu”
Marți, 8 aprilie 2014
9.00 – 9.30    Deschiderea oficială a târgului
9.30 – 10.00 Moment artistic
10.00 – 14.00 Derulare competiţii / încheiere tran­zacţii
14.00 – 15.00 Pauză de masă
15.00 – 16.00 Festivitatea de premiere

Recomandările redacției