În 1963, în urmă cu exact 50 de ani, îşi deschidea porţile unitatea şcolară cu­noscută ca Şcoala nr. 4 ,,Ioan Slavici” Arad de pe actuala stradă Ştefan Augustin Doinaş. În această jumătate de veac a ajuns să fie una dintre cele mai căutate şcoli din oraş pentru elevii de ciclul primar şi gim­nazial. În urma evaluării activităţii, şcolii i-a fost aprobat în ultimii ani statutul de co­legiu naţional sub denumirea de Co­le­giul Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad asigurând şi educaţie performantă la nivel liceal.
Cadrele didactice, elevii şi foştii elevi ai şcolii invită în acest an şcolar la o serie de acţiuni care să marcheze acest moment aniversar. Prima acţiune este simpozionul internaţional din 23 noiembrie 2013.
Colegiul Naţional Vasile Goldiş Arad este unitatea de învăţământ din oraş cu cel mai mare procent de părinţi care sunt şi absolvenţi ai şcolii în care astăzi învaţă copiii lor şi cu cel mai mare procent de cadre didactice care au absolvit chiar şcoala în care funcţionează în prezent.
Printr-o coincidenţă, elevul Eugen Bocăniciu, care păşea pragul acestei şcoli în clasa I în 1963 odată cu inaugurarea ei, este în prezent director al şcolii. Alături de comitetul de organizare a semicentenarului va fi şi Florea Julan, învăţătorul care în urmă cu 50 de ani îl întâmpina în primul an de şcoală pe actualul director.

Recomandările redacției