Chris Coleman, selecţionerul Ţării Galilor, a declarat, vineri, după victoria echipei sale cu Belgia, scor 3-1, în sferturile de finală ale Euro 2016, că galezii se află într-o postură incredibilă, pe fondul unui progres fotbalistic considerabil.
În partida de la Lille, Nainggolan a deschis scorul pentru belgieni în minutul 13, dar Williams (31’), Robson Kanu (55’) şi Vokes (86’) au adus victoria pentru galezi. Ţara Galilor va întâlni Portugalia pentru un loc în finala competiţiei.
„Poţi doar să visezi la nopţi precum aceasta. Nu ştii niciodată dacă vei fi destul de bun sau norocos să fii implicat într-un moment precum acesta. Este o experienţă de nedescris. Acum patru ani, eram foarte departe de gândul unei performanţe atât de mari. Este un exemplu minunat de încredere şi muncă. Ne aflăm într-o situaţie incredibilă! Am progresat enorm!
Hal Robson-Kanu a fost într-o dispoziţie excelentă, le-a făcut pe toate. Din punct de vedere fizic, este un coşmar pentru fundaşii adverşi. A fost plin de entuziasm, a muncit foarte mult şi sunt foarte bucuros pentru că a reuşit să înscrie. A fost foarte aproape să rateze turneul final din cauza unei accidentări. Când joci împotriva unei echipe atât de bune precum Belgia, ceea ce nu vrei este să primeşti rapid un gol. Ştii că dacă eşti prea ofensiv, te pot lovi decisiv. Dar după ce am primit gol am controlat jo­cul întreaga repriză. Pur şi simplu nu au putut să contracareze mişcările noastre continue pe teren. Au fost perioade lungi de timp în care am avut posesia. Iar când a fost nevoie să ne apărăm, am făcut-o ca nişte soldaţi. Jucătorii au fost fantastici şi au meritat victoria.
Toată această experienţă este un teritoriu neexplorat pentru noi. Tot ce putem face este să nu uităm ce ne-a adus în aceas­tă fază a competiţie. Nu poţi să intri pe teren şi să controlezi mereu un rezultat, dar poţi să controlezi evoluţia ta din punct de vedere tactic şi tehnic. Sunt încrezător că echipa mea poate să performeze împotriva orică­rui adversar. Nu mă gândesc la câştigarea turneului, dar vom aborda următorul meci la fel ca pe toate celelalte. Provocarea cea mai mare este reprezentată de noi şi de capacitatea de a juca fără frică”, a declarat Chris Coleman, după meci, pentru site-ul oficial al UEFA.
Hal Robson-Kanu, atacantul galez desemnat cel mai bun jucător al sfertului de finală, a declarat la finalul partidei: „Suntem în al no­uă­lea cer. Am muncit foarte mulţi ani pentru a ajunge la acest ni­vel, iar în această noapte au venit meritele, am profitat de oportunitate. Sunt foarte mândru, cred că am făcut o întreagă ţară mândră. Nu am fost favoriţi nici măcar pentru calificarea la acest turneu final, dar eu am ştiut calitatea acestui grup. Toate lumea merită felicitată pentru performanţa de azi. Urmează un alt meci şi îl vom trata cât se poate de serios”.
Țara Galilor joacă în semifinală la Euro marți seara, împotriva selec­ționatei Portuagliei.

Recomandările redacției