Un alt accident a mai avut loc în această dimineață, de data aceasta pe drumul Arad- Oradea.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 79, la ieșirea spre Oradea,  coliziunea a avut loc între un autoturism și un microbuz.

Update:

În această dimineață, în jurul orei 8,00, un bărbat de 49 de ani, din Vladimirescu, a condus o autoutilitară pe centura N-V, dinspre Calea Șiriei spre cartierul Gai.

În apropierea sensului giratoriu de la intersecția cu Calea Zimandului a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa în față, condus de un bărbat de 43 de ani, din Buteni.

În urma impactului, a fost rănită o femeie de 32 de ani, pasageră în autoturism, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Niciunul dintre cei doi conducători auto nu se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandările redacției