Colţul lui Bebiţu! – Uite bomba, nu e bomba

În nebunia goanei după senzaţional promovate de o mass-media dependentă de click- uri, cele mai plictisitoare ştiri au ajuns să fie alea ce altădată stârneau furori de- a lungul şi de- a latul mapamondului: Aşa zisele iubite ale lui Botezatu (ca să avem şi ceva de la noi), veştile privind iminenta Apocalipsă şi bineînţeles începerea rezbelului dintre cele două Coree.
Dacă de Botezatu s-au lămurit până şi copii de-au disperat părinţii la auzul ino­centei întrebări ,,tati, ce-i aia poponar?!“; iar promotorii sfârşitului lumii s-au retras să-şi cheltuie în linişte banii obţinuţi de pe fraieri, cu începerea conflictului dintre Seul şi Phenian chestiunile nu au fost încă pe deplin lămurite.
Lipsit de experienţă politică şi probabil influenţat de unii capi a armatei, preşedintele nord coreean s-a dat în stambă cu declaraţii de război, iar SUA atât a aşteptat. Aşa cum a păţit şi bietul Gaddafi ori Saddam. Cum au vorbit de arme de distrugere în masă, cum s-au pomenit şi ocupaţi, şi cu banii luaţi, iar în final… decedaţi. Totul în numele demo­kraţiei implementate printr-un joc morbid ce ar pu­tea avea numele ,,uite bomba, nu e bomba”; şi are drept scop cucerirea naţiunilor precum într- un joc sadic de Monnopolly.
În ciuda unei armate impresionante (adăugând rezerviştii, unul din doi nord- coreeni este apt combatant), ,,Ţara dimineţilor liniştite” după cum o numeau jurnalele de ştiri ceauşiste este departe de a fi o putere militară cu pretenţii pentru zilele noastre. Tancurile sunt de pe vremea bunicilor ce-au construit socialismul şi le-au vândut pe orez în ţara comunistă şi prietenă, pentru că aşa au luat pe ele mai mult decât la Remat. Aflat în serviciu de pe vremea lui Stalin, modelul T54 şi-a dovedit din plin eficacitatea în Primul Război din Golf, când imperialiştii americani se distrau făcând terci două dintr- o lovitură. De altfel majoritatea armamentului este din vremurile Tătucului Popoarelor, măreţul Iosif Visarionovici Stalin. E drept, au şi noutăţi din era Brejnev şi ceva piştoale căpătate pe sub mână de la regretatul Gaddafi, când acesta a renunţat să-şi trimită beduinii la deturnat avioane. Dar cea mai mare ameninţare a unei ţări a cărei singură vină este faptul că se află pe un morman de bogăţii naturale este aşa zisă băşină nucleară. Dacă în viziunea SUA irakienii ar fi dezvoltat bomba biologică pe bază de excremente de cămilă şi-a fost necesară ocuparea Irakului, pot convinge o lume că sfrijiţii cu ochi oblici au reuşit să facă ditamai bomba prin eforturile sustinute ale întregului popor, care şi-a luat angajamentul să mănânce fasole până când vor pulveriza Amerika. Aşa că au devenit un inamic al iubirii cu forţa de dragul… resurselor naturale, numite ,,demokraţie”. Ori ,,război de eliberare de sub teroare”. În toată această afacere mă tem că cel mai rău va pica cel de-al treilea şi probabil ultimul descendent al dinastiei lui Kim Ir Sen, şi anume nepotul Kim Jong Un. Chiar dacă este prezentat ca un dictator paranoic mereu cu degetul pe clitorisul nuclear, nu trebuie să uităm că la instalarea pe tron era văzut ca un reformator. Unul care ,,urăşte” atât de mult SUA încât l- a invitat pe Dennis Rodman la o băută şi se pregătea să dea liber la internet şi telefonie mobilă. Lucru ce ar fi permis lumii să afle mai mult decât ,,prevede legea” despre o ţară prezentată în toate mediile ca fiind capabilă de declanşarea unui coşmar atomic. Aşa că probabil de aici i se va trage sfârşitul, iar la anul vor merge toţi rechinii acolo pentru a le vorbi despre libertate şi tăia la fier vechi industria.