Preşedintele columbian Ivan Duque a anunţat ieşirea din Uniunea Naţiunilor Sud-Americane (UNASUR), un bloc economico-politic înfiinţat în 2008 la iniţiativa fostului preşedinte venezuelean Hugo Chavez, relatează Mediafax.
„Astăzi (luni – n.r.), având instrucţiuni precise, ministerul de externe a trimis către UNASUR scrisoarea prin care denunţăm tratatul fondator al acelei entităţi şi în şase luni, ieşirea noastră va fi efectivă”, a precizat preşedintele columbian Ivan Duque. „Nu putem continua să facem parte dintr-o instituţie care a fost cel mai mare complice al dictaturii venezuelene”, a completat preşedintele columbian.
Columbia este primul stat membru care renunţă definitiv la apartenenţa de UNASUR – cunoscută şi sub numele de Comunitatea Sud-Americană a Naţiunilor (CSN) -, deşi în luna aprilie alţi cinci membri şi-au suspendat temporar apartenenţa la bloc, în speţă Argentina, Brazilia, Paraguay, Peru şi Chile.
După ieşirea Columbiei, din UNASUR mai fac parte Argentina, Bolivia, Chile, Brazilia, Ecuador, Guyana, Paraguay, Peru, Urugay, Republica Suriname şi Venezuela. Cu excepţia UNASUR, în America de Sud mai există alte două blocuri economico-politice regionale interguvernamentale, Mercosur şi Alianţa Pacificului. Ambele au însă un număr mai mic de membri decât UNASUR.

Recomandările redacției