La 20 iulie 1927 s-a stins din viaţă regele Ferdinand  poate cel mai iubit rege al României, înfăptuitorul visului de aur al tuturor românilor, Unirea cea Mare, pentru care a fost supranumit ,,Întregitorul” şi ,,Cel Loial”. Născut în Germania în 1865, era principe de Hohenzolern-Sigmeringen şi nepot de frate al regelui Carol I, care neavând moştenitori în linie bărbătească l-a desemnat ca principe moştenitor succesor în noiembrie 1888. Un an mai târziu, Parlamentul României îl recunoaşte ca prinţ moştenitor al României. Guvernul României nu i-a cerut să renunţe la religia sa catolică, dar a impus ca viitorii copii, să fie botezaţi în religia ortodoxă, religia de stat a României.
La 10 ianuarie, 1893, Prinţul Ferdinand s-a căsătorit cu Prinţesa Maria de Edinburgh, care era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II lea al Rusiei. Cuplul princiar a avut împreună şase copii: trei fii şi trei fiice: Carol (viitorul rege Carol al II-lea) Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana şi Mircea.
Ferdinand a devenit rege al României la 49 de ani, iar la depunerea jurământului a promis că va domni, „ca un bun român”.
Domnia sa a fost marcată de două mari evenimente: Primul Război Mondial şi Marea Unire. După doi ani de neutralitate (1914- 1916), în urma deciziei Consiliului de Coroană prezidat de Rege, România a intrat în război  la 14 august/ 27 august 1916, alături de Antantă (Franţa, Marea Britanie, Rusia) împotriva Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria). Nu întâmplător, regele
ferdinand 2Ferdinand va fi numit cel Loial, că deși născut german și rudă apropiată a împăratului Germaniei, a pus mai presus de legătura lui de sânge – interesul României și a luptat împotriva țării lui natale.
În marile bătălii din vara anului 1917: Mărăști, Mărășești, Oituz, de la care se comemorează 100 de ani în aceste zile și în perioada refugiului din Moldova, de la Iași, regele a simbolizat  permanent garanția independenței țării și sprijinul moral al armatei și populației civile. De numele regelui Ferdinand se leagă instituirea celui mai înalt ordin militar de război din România, Ordinul ,,Mihai Viteazul” (26 septembrie/9 octombrie 1916).
Mersul războiului a schimbat însă soarta României, aducându-i victoria și unirea provinciilor istorice: Basarabia, Bucovina și Transilvania cu Țara.
La 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria. Se împlinea astfel visul secular al românilor. În discursul său, Regele Ferdinand a  spus: ,,Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oțel de la Plevna, pe care noi și glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari. Mă înclin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și jertfa lor au asigurat unitatea națională, și salut cu dragoste pe cei care proclamat-o într-un glas și o simțire, de la Tisa până la Nistru și până la Mare”.
Pe bună dreptate Nicolae Iorga scria, referindu-se la Marea Unire și la Regele Ferdinand ,,Cel mai mare moment  din istoria noastră  se leagă de numele lui”. Merită amintit aici și cele două mari reforme: votul universal și reforma agrară, precum și Constituția din 1923.
Regele Ferdinand a murit la 20 iulie 1927,  la Castelul Pelișor, de la Sinaia, la vârsta de 62 de ani, după o lungă suferință. Aici a fost proclamat rege, nepotul său Mihai  de șase ani sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și al doilea fiu al regelui Ferdinand, prințul Nicolae, deoarece principele Carol renunțase în 1925,  la dreptul de moștenitor al tronului. Așadar, astăzi comemorăm 90 de ani de la moartea lui Ferdinand Întregitorul.  Faptele sale au scris, poate cea mai glorioasă pagină de istorie a românilor.
prof. Petru Constantinescu

Recomandările redacției