Scriam în editorialul de ieri că adoptarea în Parlament a amendamentului privind redeschiderea piețelor agro-alimentare în spații închise nu va aduce câștiguri electorale semnificative pentru vreun partid politic sau altul, oricât de multă propagandă s-ar face pe această temă. Spuneam că, în schimb, ceea ce s-a întâmplat ar putea avea un puternic impact social. Românii s-au cam obișnuit cu ideea că nu are sens să protesteze atunci când nu le convine ceva, pentru că tot nu rezolvă nimic, că puterea și opoziția sunt mână în mână și își fac jocurile politice. De această dată, a fost o excepție: oamenii au protestat împotriva deciziei guvernului de a închide piețele, iar la doar câteva zile după ce decizia a intrat în vigoare, Parlamentul a votat redes­chiderea lor! Pentru oameni contează prea puțin care partid a avut inițiativa, ei au impresia că au impus clasei politice să renunțe la închiderea piețelor, să nu mai politizeze fla­gelul care a lovit România și întreaga lume.
Și, cum pofta vine mâncând, s-ar putea ca această primă victorie, reală sau doar apa­rentă, să sporească apetitul românilor pentru proteste, să îi determine să iasă în stradă în număr mare de fiecare dată când consideră că guvernul, oricare ar fi el, le încalcă drepturile. Ce este mai important, vor refuza orice politizare a protestelor lor, considerând că partidele sunt obligate să țină seama de vo­ința lor. Iată, la această oră liberalii ies în draci cu declarații, lăudându-se că PNL a respins deciziile propriului guvern, dovedind că este alături de popor, pe când PSD – cel care a introdus amendamentul – doar își face campa­nie. Îi crede cineva?  Nu, dar măcar nu îi acuză nimeni că au votat împotriva redeschiderii pieților, servind un guvern aservit intereselor străine. Îi crede cineva pe cei de la PSD, care se laudă că au avut inițiativa pentru că sunt singurii cărora le pasă de popor și de România? Nu, dar nimeni nu va putea să-i acuze că nu au făcut nimic. În mintea poporului, partidele au ajuns să facă, obligatoriu, ceea ce vrea poporul! Semn bun!

Recomandările redacției