Comisarii arădeni de la Protecţia Consumatorilor au desfăşurat, la sfârşitul lunii trecute, o acţiune tematică de control privind verificarea respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, vândute atât direct cât şi online. Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) susţin că s-a urmărit în special modul în care operatorii economici respectă prevederile legale privind informarea clienţilor, marcajul de conformi- tate, cerinţele esenţiale de siguranţă, numărul unic de identificare a jucăriilor şi modul de respectare a reglementărilor legale privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor. „Au fost verificaţi 25 operatori economici ce îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului şi judetului Arad, la 21 dintre aceştia fiind descoperite deficienţe. Principalele nereguli au constat în neindicarea pe ambalajul jucăriilor sau într-un document care însoţesc produsele adresa şi denumirea importatorului/producătorului; comercializarea de jucării care nu au menţionate numărul unic de identificare a jucăriei care să cuprindă tipul, lotul sau numărul de serie ori a modelului sau alt element de identificare; comercializarea de jucării la care avertismentele generale de vârstă şi cele specifice privind precauţii de utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum şi intrucţiunile de utilizare nu sunt traduse în limba română; neafişarea preţului într-o formă clară, neechivocă, uşor de citit; lipsa registrului unic de control”, susţine Gheorghe Iancu, directorul CJPC Arad.
În aceste condiţii, pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 55.500 lei.

Accidente 1637
Valentin Illeş, vicepreşedintele Federației Române de Dans Sportiv, a murit în Ungaria, în urma unui accident rutier cumplit (galerie foto)
citește mai mult »