jucariiComisarii arădeni de la Protecţia Consumatorilor au desfăşurat, la sfârşitul lunii trecute, o acţiune tematică de control cu privire la respectarea prevederilor legale de către comercianţii de jucării. Asta, în condiţiile în care se apropie Sărbătorile de Iarnă, iar vânzările cresc în această perioadă. „S-a urmărit în special modul în care operatorii economici respectă pre­vederile legale privind informarea consumatorilor, calitatea produ­se­lor şi modul de respectare a reglementărilor legale privind siguranţa jucăriilor. Au fost verificaţi 24 de operatori economici ce îşi desfă­şoară activitatea pe raza municipiului şi judeţului Arad şi s-au verificat jucării în valoare totală de 262.737 lei”, susţine Gheorghe Iancu, comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad. Principalele deficienţe depistate de comisari au constat în neafişarea pre­ţurilor; lipsa elementelor de identificare-caracterizare şi a informaţiilor în limba română. „Pentru nerespec­ta­rea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor au fost aplicate 16 de sancţiuni contraven­ţionale în suma de 32.800lei”, a în­cheiat Iancu.

Recomandările redacției