Comisarul european pen­tru buget, Günter Oettinger, a declarat că proiectul UE este în pericol de moarte, că ţări precum Ungaria, Polonia, România şi Guvernul Italiei vor să îl slăbească. Destul de ciudată enume­rarea a trei ţări şi a unui guvern al alteia. Am putea spune că aşa i-a ieşit pe gură, nu că ar fi vorba des­pre o nuanţare, dar mă îndoiesc că ditamai politicianul german, pe deasupra şi comisar european care are pe mână banii Uniunii Europene, ar putea avea scăpări interpretabile neintenţionate. Cred că, mai degrabă, comisarul a dat voalat asigurări că nu se pune proble­ma ca o ţară precum Italia să ajungă în situaţia de a i se tăia din banii alocaţi de la buget, măsură la care s-ar putea ajunge în cazul celorlalte trei ţări. Dealtfel, de ceva vreme încoace, au fost voci ale unor membri ai cancelariilor europene, mai mult sau mai puţin de vază, care au solicitat sancţiuni pecuniare pentru ţările care, chi­purile, s-au abătut de la ca­lea democraţiei. Revenind la Italia, s-ar putea să fi fost o simplă avertizare a Guvernu­lui italian, care tolerează cam multe porniri eurofobe, aşa că trebuie să fie puţin mai receptiv şi mai cooperant.
Pe de altă parte, neamţul are perfectă dreptate când spune că pericolul există. Nu este chiar un secret că de proiectul Uniunii Europene s-ar putea alege praful, mai ales dacă răz­boiul economic cu SUA s-ar acutiza. Şi nu vorbim doar despre cel economic, ci şi de cel politico-geostrategic, care ar putea deveni în scurt timp mult mai rece decât cel cu Uniunea Sovietică. Pretenţiile Germaniei de a fi dirijorul orchestrei sau păpuşarul care trage sforile, sunt din ce în ce mai greu de acceptat de către celelate ţări puternice din sânul Uniunii. Nici nu ar putea fi altfel, din moment ce jumătate din ţările UE sunt şi membre NATO, iar unii oficiali ai UE vorbesc despre o forţă militară proprie, fără SUA. Adică, tocmai potenţialul duşman al UE. Iar cum acesta îşi dezvoltă asiduu forţele în ţări precum Polonia şi România, este lesne de înţeles că mai marii Uniunii Europene se gândesc tot mai serios să caute căi de scoatere a acestora din marea familie, atunci când acestea nu vor mai răspunde la comenzi. Totodată, însă, pentru a le putea aduce la ordine şi ascultare, ar putea să le taie banii de la buget. De aici, tot mai desele sugestii ale politicienilor despre care spuneam mai sus. Desigur, suntem doar în faza amenin­ţărilor neoficiale, dar este perfect posibil ca acestea să fie puse în practică. Pierderea fondurilor europene ar fi pentru România cea mai groaznică lovitură cu putinţă, pentru că ar însemna abandonarea unor proiecte de dezvoltare, care să reducă măcar puţin decalajul faţă de nivelul ţărilor occidentale. Sincer, cea mai fericită situaţie pentru România ar fi aceea în care Uniunea Europeană şi SUA să conştientizeze că trebuie să înceteze de urgenţă războiul, să-şi consolideze relaţiile economice şi politice, pentru că altfel ambele părţi ar avea doar de pierdut.

Recomandările redacției