Comisia de la Veneţia vine cu recomandări de reanalizare a sistemului de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt, notând că, în ciuda unor îmbunătăţiri, proiectele de lege în domeniul justiţiei riscă să genereze presiuni şi să submineze independenţa sistemului judiciar.

„Deşi au fost aduse unele îmbunătăţiri binevenite la aceste proiecte după criticile formulate şi după decizii ale Curţii Constituţionale, ar fi dificil să nu vedem pericolul că aceste instrumente, împreună, ar putea genera presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor şi, că, în final, pot submina independenţa justiţiei şi a membrilor sistemului judiciar; în plus, cuplate cu aranjamentele de retragere din activitate, aceste elemente pot submina eficienţa şi calitatea justiţiei, cu efecte negative asupra acţiunilor de combatere a corupţiei“, anunţă Comisia de la Veneţia în Avizul privind legile justiţiei.

Comisia recomandă autorităţilor din România „să reanalizeze sistemul de numire / revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor din Constituţie, în sensul furnizării condiţiilor pentru un proces neutru şi obiectiv de numire / revocare, prin menţinerea rolului instituţiilor, precum cel al preşedintelui ţării şi al Consiliului Superior al Magistraturii, care pot exercita rol de echilibrare a influenţei ministrului Justiţiei”.

De asemenea, autoritățile sunt îndemnate „să înlăture restricţiile propuse asupra libertăţii de exprimare a judecătorilor şi procurorilor. Autorităţile române ar trebui „să suplimenteze prevederile referitoare la responsabilitatea materială a magistraţilor afirmând explicit că, în lipsa cazurilor de rea-credinţă şi/sau neglijenţă gravă, magistraţii nu sunt responsabili pentru o soluţie care poate fi contestată de o altă instanţă”; De asemenea, Bucureştiul este îndemnat „să modifice mecanismul acţiunilor de recuperare pentru a asigura că acţiunea de recuperare are loc doar dacă responsabilitatea magistratului a fost stabilită prin procedură disciplinară”;

Comisia de la Veneţia îndeamnă România „să reanalizeze propunerea de înfiinţare a unei structuri separate a Parchetului pentru investigarea delictelor comise de judecători şi procurori”. „Acţiunea de a recurge la procurori specializaţi, dublată de garanţii procedurale eficiente pare a fi o alternativă adecvată în această privinţă”, precizează Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept.

Recomandările redacției