Comisia Europeană a acordat României un împrumut în valoare de trei miliarde de euro, în cadrul iniţiativei SURE – un instrument de sprijin temporar pentru protejarea locurilor de muncă şi atenuarea riscurilor de şomaj, ca urmare a impactului economic provocat de pandemia de COVID-19.
„Comisia Europeană a alocat suma de 8,5 miliarde EUR în cadrul celei de a treia tranșe a sprijinului financiar acordat unui număr de cinci state membre prin intermediul Instrumentului SURE. În cadrul sprijinului financiar acordat astăzi, Belgia a primit două mi­liarde EUR, Ungaria – 200 de mili­oane EUR, Portugalia – 3 miliarde EUR, România – 3 miliarde EUR, iar Slovacia – 300 de milioane EUR”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Sprijinul financiar le va permite statelor membre, inclusiv României, să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menținerii locurilor de muncă.
„Mai exact, sprijinul financiar men­ționat anterior va contribui la acoperirea costurilor legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 și destinate inclusiv lucrătorilor independenți”, informează Comisia Europeană.

Recomandările redacției