Comisia Europeană a anunțat miercuri, că urmăreşte cu preocupare evoluţiile recente în cazul amendamentelor la Legile justiţiei şi va analiza „îndeaproape” modificările, iar apoi CE va trage „concluziile adecvate” în acest caz.

După cum prim-vicepreşedintele Frans Timmermans a spus clar la dezbaterea din Parlamentul European, pe măsură ce vom continua dialogul cu autorităţile române, în spiritul cooperării şi în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană va trage concluziile adecvate în cazul în care amendamentele la legile justiţiei, la Codurile Penale, la legislaţia privind conflictul de interese şi privind combaterea corupţiei nu vor ţine cont de aceste preocupări. Deci, urmărim cu preocupare cele mai recente evoluţii şi vom analiza îndeaproape modificările. După cum am spus deja de multe ori, existenţa unui sistem judiciar independent şi profesionist are o importanţă foarte mare”, se arată într-un punct de vedere al unui purtător de cuvânt al CE remis, miercuri.

Guvernul a adoptat, luni, OUG pentru modificarea Legilor Justiţiei. Ulterio, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a prezentat, prevederile ordonanţei de urgenţă care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară.

Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.

Actul normativ a intrat marţi în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

A doua zi după dezbaterea din Parlamentul European privind respectarea statului de drept în România, la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă, prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis,pe 4 octombrie, o scrisoare premierului României, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale, un răspuns fiind aşteptat până la începutul lunii noiembrie, au declarat surse politice.

Sursele citate spun că scrisoarea a fost trimisă premierului chiar a doua zi după ce aceasta a vorbit în Parlamentul European.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, la dezbaterea din 3 octombrie, în Parlamentul European, că vor fi folosite toate mijloacele de către Comisia Europeană pentru a regla situaţia din România, fie că este vorba despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, fie că sunt alte metode.

„Dacă sunt adoptate fără corecţii, aceste legi din domeniul penal, vor periclita autonomia justiţiei în combaterea corupţiei. Veţi vedea şi în noiembrie ce s-a scris în MCV, faţă de ianuarie 2018. Situaţia s-a deteriorat. Preşedintele Juncker şi cu mine am făcut declaraţii în care ne-am exprima îngrijorarea. În timp ce vom continua să urmărim obiectivele noastre pentru a avea un dialog cu autorităţile române, vreau să vă spun că vom vedea dacă există conflicte în ceea ce priveşte legile justiţiei şi combaterea corupţiei”, a spus Timmermans, pe 3 octombrie.

Recomandările redacției