Comori de suflet românesc, la Pleșcuța

0
264

O serie de activități culturale au fost organizate sâmbăta trecută la Pleșcuța. Aceste activități au fost organizate cu ENDURO  de la Sebiș, unde au participat la un concurs cu motociclete și ATV-uri. Asta deși timpul nu a fost tocmai prielnic pentru concurenți și pentru astfel de activități: a plouat mult. Aceștia au avut de parcurs un traseu de 13 km.
Celălalt spectacol, cel cultural-folcloric a fost susținut de câteva ansambluri de dansatori și interpreți de muzică populară românească, din zona de pe Crișuri.
Ediția a patra a unui
spectacol folcloric aparte
Programul cultural-folcloric a fost deschis de discursul de „bun-venit“ al primarului comunei Pleșcuța, Viorel Marius Groza, în care acesta a subliniat printre altele că: „spectacolul intitulat frumos Comori de suflet românesc din Pleșcuța este la a patra ediție vrea să scoată la lumină exact ce spune titlul: comorile folclorice – cântece și dan­- suri – pe care oamenii locului le țin ascunse în sufletul lor și doar arar le arată celorlalți“. A mulțumit apoi tuturor pentru participare și aprecieri.
Programul a continuat apoi în aplauzele spectatorilor iubitori de folclor original.
Și cultura face parte din dezvoltare
Semnele evidente ale eforturilor de dezvoltare pe care le face comunitatea din comuna Pleșcuța ne-au făcut să cerem câteva detalii pe această temă de la primarul Viorel Marius Groza.
„Firește că facem eforturi să ne dezvoltăm. Bunăoară chiar și activitatea aceasta culturală pe care o desfășurăm astăzi e un pas important din acest parcurs al dezvoltării: oamenii de aici au nevoie, după o săptămână – de fapt după săptămâni de-a rândul de muncă – și de momente de bucurie în compania unor artiști. Acesta ar fi un aspect. Apoi… văd ce s-a făcut și se bucură și dânșii că i-am scos din… colbul tradițional de praf care era aici înainte. Adică mă refer la asfaltarea străzilor. Văd, apreciază dar și te… taxează dacă îți permiți să-i duci cu zăhărelul, cum se spune“ a subliniat edilul.
Infrastructura, mereu o prioritate
O lucrare extrem de importantă finalizată toamna trecută – este vorba de drumul de legătură dintre Tălagiu și Vîrfurile – a adus o situație de mare confort în zonă. Mai ales că de ani de zile s-a tot cerut, s-a promis și… oamenii tot greu se deplasau.
Localnicii apreciau că… tinerețea și determinarea primarului din Pleșcuța a fost hotărâtoare în realizarea acestei lucrări de infrastructură atât de mult discutată și… disputată.
„Firește că îmbunătățirea infrastructurii este un țel mereu de actualitate: oamenii circulă acum, nu mai e ca pe vremuri.
Avem și noi unele proiecte dar alergăm după finanțări. Avem acum bani pentru modernizarea spațiului marginal al drumului județean. Însă avem și alte obiective în plan: vrem să reabilităm școlile din Tălagiu și Pleș­cuța, sediul Primăriei – deoarece este evident că aceste obiective oglindesc dimensiunea activității de modernizare din comună. Apoi vom asfalta drumurile comunale din Rostoci şi Dumbrava și am depus proiect pentru modernizarea iluminatului public dimpreună cu alte lucruri mai… mărunte dar care se vor face fiind importante pentru buna funcționare a activității din comună“ explica primarul Viorel Marius Groza.
Invitați deosebiți, oaspeți ai comunei
Cât privește activitatea desfășurată în spațiul comunei în diferite locații, primarul a fost mulțimit că eforturile sale au fost apreciate, o serie de personalități onorând cu prezența invitația edilului din Pleșcuța.
„Pot să spun că mă bucur că toți invitații au răspuns îndemnului nostru de a fi cu noi astăzi: domnul senator Fifor, domnul deputat Florin Tripa – care sunt de la PSD. Au mai fost prezenți domnul senator Ioan Cristina, primarul orașului Ineu Călin Abrudan, domnul Mihăiță Climente, domnul Purcaru, consilieri județeni, numeroși domni primari din zonă, doamna primar Lenuța Moțica de la Gurahonț dar și domnul viceprimar, domnul Ginu Costea, primar interimar la Almaș, apoi viceprimarul comunei Brazii.
A fost prezent și a urcat pe scenă domnul vicepreședinte al CJA, Sergiu Bâlcea care a și spus câteva cuvinte, amintind de banii pentru modernizarea  drumului județean Arad-Șiria- Buteni“ a subliniat edilul din Pleșcuța.
Programul a fost deosebit
După ce s-a terminat concursul ENDURO – cu motociclete și ATV-uri, a început programul folcloric care a fost prezentat de Nicoleta Pavel.
Pe scenă au urcat Junii Țării Zărandului din Pleșcuța, apoi solistele vocale Maria Farcaș și Rafaela Caba, având instructor pe Andrei Șandru. Înveșmântați în frumoase costume populare specifice zonei, aceștia au prezentat dansuri  de inspirație locală; a evoluat apoi Ansamblul Pădureanca din Chisindia; a ridicat publicul în picioare Crăișorii Moților din Tisa Nouă, însoțiți fiind de soții Dan și Maria Budea care au pus și pun suflet în acest ansamblu deosebit. E au purtat costume populare originale moțești, exemplare din ce în ce mai rare.
Opinii de-ale spectatorilor
Lumea prezentă a fost foarte încântată de ceea ce au văzut. Unii au fost de acord să ne spună și nouă părerile lor.
„Am acum o vârstă înaintată – 78 de ani, dar așa ceva la noi în comună nu a fost niciodată. Să avem activități culturale de așa valoare. Iar domnul primar este deosebit: pune suflet în tot ceea ce face pentru oameni; și se vede asta pentru că îi ies bine toate“ ne spunea localnicul Simion Păsărilă.
„Domnule, pot spune că nu merităm noi așa un primar: respectuos, harnic, de cuvânt – ceea ce-i mare lucru în ziua de azi. Nu mai găsești acum demnitari să se țină de cuvânt. Eu îi doresc să ne mai facă… mulți ani înainte de acum încolo tot astfel de acțiuni“ ne spunea și localnicul P.V., acesta dorind însă să rămână în anonimat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.