Compania americană AOL concediază 10% din cei circa 5.500 de angajaţi

0
364

„Planul de restructurare al Patch şi alte acţiuni de restructurare în cadrul companiei vor include, potrivit estimărilor, 10% din personal, cea mai mare parte fiind angajaţi ai Patch”, se arată într-un document transmis bursei din SUA de AOL, potrivit CNN.

Directorul general al companiei, Tim Armstrong, a declarat recent că circa o treime din cele 900 de site-uri ale Patch au rezultatele sub aşteptări în privinţa traficului şi veniturilor. Armstrong vrea readucerea pe profit a diviziei până la sfârşitul anului.

AOL estimează costuri de 14-18 milioane de dolari în acest an ca urmare a procesului de restructurare, urmând, însă, ca economiile realizate să aducă un impact pozitiv la profitul operţional de cel puţin 30 de milioane de euro.

Sistemul de site-uri Patch a fost înfiinţat în 2007 şi viza înlocuirea ziarelor locale. Site-urile au de obicei unul sau doi jurnalişti, care acoperă evenimente locale. Armstrong s-a aflat printre cofondatorii Patch. AOL a cumpărat Patch la un preţ estimat la 7 milioane de dolari în 2009, când Armstrong a devenit director general al companiei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.