După protestul din faţa companiei Astra Rail din Arad, care a avut loc vineri, unde aproximativ o sută de salariaţi ai fabricii de vagoane de marfă au cerut salarii mai mari cu cel puţin 400 de lei net şi condiţii mai bune de muncă, conducerea a avut ceva de spus.  

Astfel, compania a adus ca argument la nemulțumirea angajaților, că s-a vrut majorarea salariilor încă cu un an în urmă, însă disputele între sindicatele rivale au fost un impediment.  

„Înţelegem faptul că angajaţii sunt nemulţumiţi de lipsa creşterilor salariale şi ne manifestăm sprijinul în raport cu această nevoie a lor. Menţionăm că ne-am dorit ca salariile să crească încă de anul trecut, dar acest lucru a fost împiedicat de disputele existente între sindicatele rivale”, au declarat cei de la companie. 

Aceștia au mai spus că: „Din păcate, am fost nevoiţi să abandonăm aceste negocieri atunci când un nou sindicat a început acţiuni în justiţie împotriva sindicatelor existente, cu privire la drepturile de reprezentare în companie. În urma consultărilor cu avocaţii noştri, am fost notificaţi că nu este posibilă negocierea unui nou Contract Colectiv de Muncă pe durata acestui proces. De peste un an aşteptăm ca aceste procese să fie soluţionate, dar au urmat mai multe procese între sindicate şi încă nu se prefigurează o rezolvare. Pentru deblocarea situaţiei şi creşterea salariilor, compania a început procesul de alegere a unui comitet reprezentativ al angajaţilor, astfel încât să putem începe negocierile. Acest proces ar fi putut evita disputele sindicale, permiţându-ne să agreăm un nou Contract Colectiv de Muncă care să includă şi creşteri salariale”. 

De asemenea, cei de la Astra Rail consideră grevele angajaților drept „ilegale” și că, totuși, angajații merită creșteri salariale, ceea la ce speră să se ajungă în cel mai scurt timp. 

Săptămâna trecută compania a înaintat o ofertă generoasă pentru a plăti salariile angajaţilor pe durata grevei, cu condiţia reluării activităţii şi a oferit, de asemenea, un bonus rapid de productivitate pe durata negocierii unui nou Contract Colectiv. 

Angajații, însă, nu au luat oferta în considerare, iar Astra Rail a înaintat o acţiune în instanţă pentru a declara greva ca fiind ilegală şi să se îndrepte asupra organizatorilor pentru a primi despăgubiri. 

Angajații care au protestat cerând majorarea salariilor, au mai menționat o altă problemă, cea în care de ani de zile nu s-au făcut investiţii în echipamente de lucru şi protecţia angajaţilor. 

Sindicatul care a participat la protest este majoritar în fabrica arădeană şi are aproximativ 500 de membri. Liderul a spus că mulţi dintre muncitori primesc salariul minim pe economie şi că administraţia nu vrea să răspundă la solicitări. 

Amintim că, greve similare au mai avut loc în Arad în mai 2019, după ce o primă rundă de negocieri a eșuat. Angajaților li se păreau atunci strigătoare la cer salariile de 1.400-1.500 de lei pe lună.

Muncitorii Astra Rail Industries au încheiat greva în 16 mai 2020, iar în urma negocierilor s-a stabilit că vor primi o mărire de salariu de 250 de lei valoare brută, urmând ca din octombrie să primească o majorare de 100 de lei brut. De asemenea, se stabilise ca patronatul să plătească 3 din cele 5 zile nelucrate, în care a avut loc greva.

Recomandările redacției