Compania de Apă închide podul Decebal pentru lucrări

1
431

podPodul Decebal va fi totuși închis la început de februarie. Anunțul a fost făcut de Compania de Apă Arad care va derula în această perioadă lucrări ample în municipiu. Acestea vor fi executate în cadrul masterplanului pe apă – canal.

Începând cu data de 2 februarie ora 7:00, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., se vor executa ample lucrări de reabilitare la artera de apă pe tronsonul cuprins între Bulevardul Dragalina și Podul Decebal.

În cursul zilei de 29 ianuarie s-a întrunit Comisia de Trafic, fiind emis Avizul de Săpătură. Ca atare, în perioada 2-8 februarie, arădenii trebuie să evite această zonă pentru că circulaţia va fi închisă în totalitate pentru lucrări.

„Acțiunea reprezintă o continuare a lucrărilor demarate la finele anului trecut, care au fost sistate datorită sărbătorilor de iarnă și vizează reabilitarea arterei de apă. Astfel, conducta existentă având durată de viață depășită, va fi înlocuită cu o conductă din fontă ductilă cu diametrul de 700mm, căminele vechi fiind, de asemenea, reabilitate.

Datorită complexității lucrării și gopodăriei subterane bogate în utilități pe amplasament, se va executa o săpătură largă la adâncimea de 4 metri. Lucrarea necesită închiderea totală a Podului Decebal, fiind instalate indicatoare rutiere însoțite de panouri de avertizare”.

Derulat în perioada 2007-2015, întregul proiect POS Mediu are o valoare totală de 481.438.562 , din care 76,48% reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, 11,70% cea a Guvernului României, iar 1,80% contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, diferenţa de 10,02% fiind obţinută de S.C. Compania de Apă Arad S.A. prin credit bancar garantat de Consiliul Judeţean Arad. Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1:. Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

Reprezentanții Companiei de Apă Arad transmit arădenilor scuze pentru disconfortul creat.

1 COMENTARIU

  1. POS Mediu nu are cumva si un capitol in care sa se precizeze CALITATEA asfaltarilor post-lucrari, respectiv al capacelor de canal,capace care se prabusesc peste tot in municipiu ? (Nu ma refer la multimea de capace furate, ci la constructiile de beton conexe)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.