Trei stații de epurare vor fi puse la punct și o alta nouă va fi construită în județul nostru, cu fonduri nerambursabile. Compania de Apă a accesat bani europeni pe un nou proiect, care se adaugă celor derulate până acum. Despre investițiile ce vor fi realizate pe proiectul nou, dar și de alte lucrări au vorbit reprezentanții Consiliului Județean și ai Companiei de Apă.

Noul proiect este unul transfrontalier prin programul transfrontalier Interreg RO-HU, iar banii obținuți se ridică la circa patru milioane de euro. Proiectul fusese depus la finalul anului trecut, împreună cu partenerii maghiari.

Din totalul fondurilor obținute prin proiect, cea mai mare parte – trei milioane de euro va rămâne la Compania de Apă Arad, restul banilor urmând să ajungă și la regia din Ungaria. „Proiectul comun este de amploare și vizează îmbunătăţirea calităţii apei râurilor Mureş şi Crişul Alb în patru puncte de măsurare, prin investiţii la patru staţii de epurare. (…) Vor fi retehnologizate staţiile de epurare din Ineu şi din Arad, staţia de epurare din Lipova se va moderniza şi va fi construită o staţie de epurare nouă, în Gurahonţ“, a spus Gheorghe Bănăţean, directorul general al Companiei de Apă Arad. Șeful companiei a precizat că aceste investiții vor avea un impact pozitiv și asupra problemei mirosului cauzat de nămol, de care se plâng arădenii din mai multe zone. Mai mult s-a anunțat că pe alte fonduri, în viitor ar urma să fie realizată o stație de incinerare care ar rezolva problema mirosului.

Conducerea companiei și a CJA a vorbit și despre realizările de până acum. Potrivit acestora, peste 100 de milioane de euro obținuți pe diferite proiecte au fost investiți realizarea și modernizarea rețelelor de apă, canalizare precum și în stații de epurare și stații de pompare.Nu în ultimul rând s-a vorbit și despre birocrația care a dat de furcă mult timp autorităților, îngreunând sau chiar suspendând proiecte pe bani europeni.  „Avem termen și trebuie să fim atenți să nu pierdem bani. În consecință vom pune presiune pe firme ca să meargă bine lucrurile. Avem precedent de pierdere de finanțare din cauza firmei, care ne-a ținut pe loc doi ani. (…) Potrivit noii legislații, vizavii de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ai dreptul să ceri bani dacă plângerea respectivă este abuzivă, este neîntemeiată“, a susținut Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.

De asemenea, în perioada următoare – cât va mai permite acest an se vor executa lucrări la canalizare în zona Calea Aurel Vlaicu, continuându-se cu Bulevardul Revoluției. Cele mai multe lucrări se vor derula însă abia anul viitor. Compania de Apă își cere scuze pentru disconfortul care se va crea pe fondul unor lucrări.

  • Vadim spune:

    Cata lauda, se apropie alegerile, dar tot praf ii CJA, judetul ii sub orice critica, povesti si basme despre priecte, doar asa pentru presa ca realizari se vede in teren, fata de anul 2012

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției