Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, săptămâna trecută în cadrul unei conferințe de presă că dacă se va certifica un test pentru depistarea virusului COVID 19 care va avea un preț mai mici, competiţiile sportive pentru copii şi juniori vor putea fi reluate. Potrivit lui Stroe, până când testul cu un preț mai mic nu va fi disponibil reluarea campionatelor ligilor inferioare este destul de complicată pentru că sănătatea sportivilor este pusă pe primul loc.
„Sper ca în curând să fie certificat acel test mult mai ieftin pentru depistarea noului coronavirus, care este în jurul a 5 dolari sau 5 euro, înţeleg de la specialiştii în sănătate. Şi atunci şi sporturile din zona de copii şi juniori să îşi poată relua competiţiile, pentru că e nevoie de aceste teste. Nimeni nu îşi poate permite să se joace cu sănătatea acestor sportivi. De asta eu cred că în curând şi ligile inferioare pot relua activitatea cu aceste teste mult mai ieftine, pentru că practic aici se face diferenţa – efortul financiar pe care îl fac cei din zona profesionistă este aproape imposibil de îndeplinit de către cei din cluburile mici sau din cluburile de copii şi juniori. Dacă acest lucru se va întâmpla, din punctul meu de vedere voi fi alături de copii în a-i sprijini în aceste competiţii. De altfel, există federaţii care au sprijinit financiar deblocarea competiţiilor pentru copii şi juniori: Federaţia de baschet este un exemplu care practic a început activitatea cu aceste campionate naţionale pentru copii şi juniori. Alţii au început cu ligile superioare. Este o decizie care le aparţine“, a spus Stroe, într-o conferinţă de presă. 

Recomandările redacției