bata facebookAdministraţia din Bata încheia, în urmă cu mai bine de trei ani, formalităţile pentru un proiect pe Măsura 313 cu referire la „Încurajarea activităţilor turistice”. Proiectul realizat şi depus de administraţia bătană s-a referit la realizarea unui Centru de Informare Turistică; va­loarea proiectului fiind în jurul a 170.000 euro. Măsura viza „îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale”, având ca obiectiv general „dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural“, printre altele.
Constructiv vorbind, Centrul este aproape gata – mai sunt de finalizat unele formalități – însă de remarcat este aspectul că, pentru a veni în întâmpinarea activității viitoare a acestuia, administrația bătană a luat, la finele anului trecut, inițiativa creerii unei… pagini oficiale a comunei pe Facebook.
De pagină se ocupă deocamdată un tânăr localnic ce a reușit într-un timp relativ scurt să posteze aici – pe lângă o scurtă prezentare a comunei, o serie de fotografii de la câteva evenimente derulate în a doua jumătate a anului trecut.
„Pentru că în special tânăra generație – dar nu numai – este dependentă de internet iar prin Facebook se leagă prietenii și se împărtășesc informații de ultimă oră, am considerat că acest demers trebuie făcut pentru a vedea reacția internauților și pentru a intra în dialog, practic cu aceștia“ a spus Ion Micurescu.
Intenția administratorilor paginii este ca aici să se posteze în următoarea perioadă un volum cât mai mare de informații despre comuna Bata – în parte despre fiecare sat ce-l compune, despre tradițiile locului, despre bogatele acțiuni inițiate aici mai ales în ultimii ani precum și fotografii-document ale zonei și obiectivelor de aici.     (F.B.)

Recomandările redacției