• Interviu cu Ioan Bercea, primarul comunei Craiva

În ultima vreme, comuna Craiva a beneficiat de multe modernizări, mai ales în ceea ce priveşte infrastructura şi asta se datorează în mare parte edilului comunei Craiva, Ioan Bercea.

Pentru a afla mai multe despre realizările de anul trecut şi cele care urmează să fie finalizate în acest an, am purtat un dialog cu primarul Ioan Bercea.
– Domnule primar, comuna Craiva a intrat în proces de modernizare, ne puteţi spune câteva din realizările de anul trecut?
– Da, sigur, am asfaltat drumul spre Mărăuş, am prevăzut la intrările în terenurile agricole podeţe de acces la proprietăţi, pot spune că am asfaltat drumul de la intersecţia Stoieneşti-Mărăuş, către Stoieneşti au fost asfaltaţi doi kilometri iar către Mărăuş un kilometru. Aici am nişte probleme cu ceva traversări şi trebuie să le rezolv şi atunci mă duc cu asfaltarea până în sat deoarece toţi locuitorii comunei merită să aibă condiţii mult mai bune. Pot spune că am terminat acoperişul dispensarului din comună şi mai trebuie să îi facem anveloparea termică.
– Ce proiecte aveţi pentru acest an?
– Am multe proiecte şi vreau până în 20 mai să am cinci kilometri de drum asfaltat, deoarece satele Şiad şi Rogoz sunt deja pregătite pentru modernizare, când îmi va permite timpul încep lucrarea, am vorbit deja cu constructorul, dar mai am nevoie şi de bani pentru asfaltare. Mai am un proiect aprobat pentru străzi în satul Chişlaca în valoare de patru milioane lei, banii sunt repartizaţi pe trimestre, vrem să facem legătura între Mărăuş şi Secaci. Ca să ajungem la Beliu avem o lungime de 1,2 kilometri şi se va asfalta şi aceasta, însă mai sunt mici probleme, ca să mergi de la un sat la altul trebuie să faci un ocol de patru kilometri şi vrem să facem o scurtătură de 700 de metri de la Cionteşti la Vălani.
Şcoala din Craiva trebuie amenajată cu spaleţi la geamuri, tot în acest an voi începe modernizarea parcurilor, voi negocia cu constructorul, am să aprovizionez cu cele necesare pentru modernizarea acestora, mai ales la spaţiile verzi şi în acest fel pot economisi şi eu nişte bani. Aşa cum am precizat, în centrul comunei voi avea acele parcuri cu spaţii verzi şi vor fi udate doar atunci când va fi nevoie.
Vreau să vă spun că pentru mine este mult mai important ca locuitorii să vadă o comună aranjată, de aceea nu m-am concentrat aşa de mult pe modernizarea sediului primăriei, oricum pot spune că birourile din primărie nu arată aşa de rău.
Să nu uităm de apă, aici vreau să precizez că trebuie să ne extindem către Susag şi să ajungem la Mărăuş, sunt multe de făcut. De acum voi lucra doar pe proiecte, acestea vor fi viitorul administraţiei. Mai vreau să subliniez că acum avem program de încasare electronic, este mult mai eficient, înainte personalul avea de îndurat o muncă grea, câteodată se lucra cu mult peste program.
– O ultimă întrebare, aveţi de gând să mai candidaţi?
– Evident că mai am de gând să candidez, trebuie să continui cu ce am început şi oricum mai am proiecte de viitor.
Opiniile cetăţenilor
După dialogul purtat cu primarul Ioan Bercea, am discutat cu medicul comunei Constantin Netea despre colaborarea sa cu edilul din Craiva, iată ce ne-a spus.
„Vreau să vă spun că am o colaborare foarte bună cu domnul primar, ori de câte ori i-am solicitat sprijinul m-a ajutat de fiecare dată. Aţi văzut şi dumneavoastră în ce stadiu este dispensarul, vreau să spun că este un om foarte serios şi se implică în probleme comunităţii”.

  • REBREANU DE LA CRAIVA spune:

    Chiar ca asta este nesimtire curata,comuna Craiva e cea mai inapoiata comuna din tot judetul,administratia locala este incapabila sa atraga fonduri europene,,,nu ati intrebat citi cetateni sunt nevoiti sa dea inapoi banii de la ajutoare sociale fiindca primarul a semnat ca primaru,,,va spun e vai si amar…ASTA NU-I PRIMAR II PAPUSAR!

    • troia spune:

      ma gindesc ca baronul local Netea e multumit ca doar tot ce si-a facut pe acasa si-a facut din mila si bunavointa primarului,inclusiv recenta sauna despre care vorbeste toata comuna,de aici se pare ca a plecat si s-a rupt legatura cu actualul vice Cosa…ce bine ca ati scris acest articol ca locuitorii vor avea din nou unde sa-si puna pe tapet tot ce-i doare si va avea si DNA -UL CE VEDEA SI LUCRA…chiar pina acolo ajunge nesimtirea sa te mai si lauzi cind stii bine ce duci in spate ca primar de atitia ani da prostul daca nu-I fudul nu-I prost destul

  • Nelutu alu contabila spune:

    Mi-e greata si sila sa vad ca ati mai dus si ziarul si urmeaza si televiziunea sa va vada o lume intreaga in ce mizerie traiti,clar ca disperarea ii impinge pe unii la cele mai josnice gesturi…domnule reporter nu va dati seama ce penibil sunteti de ce nu ati intrebat intr-adevar cetatenii ce parere au despre edil ca parerea lui sSorin O VIDIU v ANTU dE CRAIVA o stim cu totii…a si sa nu uitati sa le dati IP de pe care scrie-mi sa se poata ei razbuna ca asa se lauda Bercea in cealalta campanie ca va merge el la ziar si va cere el sa vada cine ce-o scris…DOMNULE CIRLIG DIN NEFERICIRE PENTRU DUMNEAVOASTRA INTERNETUL E O FORTA …E LIBERTATE SI AICI MINCIUNILE TALE IES LA IVEALA CE O SA FACETI NE CONFISCATI TELEFOANELE,TABLETELE,CALCULATOARELE????????????????????????????????????

  • brenecher spune:

    Si io care am incercat sa fiu de partea dreptatii cu toate ca daca mi-o dat doctorusa-i tai lemne si primaru sa bag legume la butic am tacut…da ami nu mai tac cu IONEL,Ervin ,Cristinel si Ramona o echipa beton fac!

  • brenecher spune:

    Ramona cea umilita si injurata…

  • Ramona baza cabinetului nu ICA spune:

    IO domnu doctor ce sa zic,,bip,,bip,,bip,,astea nu au fost suduituri ci ce doresc …deci bip e in cadere libera,domn doctor m-ati fost ca un tata..io ca o fiica am facut tat ce-am putut stiti bine ,am tinut in spate cabinet ca Ica nu o fost capabila ,,,da amu io va spun ma duc cu Oanea…el ii de la Chislaca…ii de la sufletu mio…si daca ma tipati tat nu m-oi duce la Delphi cum vre Ica ca doara o bucata de pine o fi pa lumea asta si pentru mine..bip,,bip,,asta o fost o suduitura,injuratura ,,bip,,

  • Ramona baza cabinetului nu ICA spune:

    …oae tulai ca multe ar fi iele di spus ca n-am liniste ca amu ziaru ne-o lipsit iara sa ne faca astia cu internet in tate felurile…si pa Ica

  • titi tatal ceresc spune:

    TITI TATAL CERESC …ba fraierilor ce treaba avet voi cu mine…deocamdata eu sunt ZEUS in aceasta comuna…acuma daca nu vin mascatii sa ma salte pentru niste fapte pe care le-am facut in trecut si de c are m-a scapat prietenul sever sever jurca….am vrut sa le fac o surpriza la copii de Craciun,SAUNA, un loc pe care il voi pune la dispozitie cetatenilor ,,cu taxa de vizitare sa zicem 10 euro…da nu mai fac cu IULIAN REPEDE ZIS FLYCU….adica flicu…fly…fly…zboara zboara…fly flicu…ca o plouat in sauna….saracu tat el va pica in plasa…ca eu sunt rezolvat….eu ma spal pe miini ca PILAT …ce era sa primesc bataie de la vice chiar in birou la edil…la IONEL CIRLIG BERCEA…,,,eu sunt maiestrul papusar…..daca papusile vor pieri eu ramin….NU MOR CAII CIND VOR CIINII

  • ady dezastru spune:

    domnule primar si domnului Ervin in special….vorbesc despre domnul Ervin care a fost lovit de o masina pe drumul dintre Chislaca si Craiva,si care ar fi trebuit sa fie mai vocal in aceasta problema de ce vorbiti dumneavoastra despre parcuri,fintini arteziene si alte aberatii cind nu am fost in stare sa facem in trei n3333333 mandate o cale…..o amarita de cale intre Craiva si Chislaca….nu am fost in stare sa renovam scoala de maninca pasarile ampora…nu am fost in stare sa acoperim tot dispensarul….canalizarea de la blocuri se deverseaza la popa TRANC peste zarzavaturi…..toate vaile sunt pline de peturi….spini si maracini pe marginea drumului….ca doar bine zice viceprimarul NU AVEAM VOIE SA-I PUN PE SOCIALISTI LA LUCRU CA AVEAN NEVOIE DE EI NUMAI PENTRU VOTURI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Marioara spune:

    …domnule primar ce m-ati facut….blesteme pe mine si familia mea de la socialisti,ati stu=iut bine ca nu aveau multi drepu,nu aveau dosarele in regula si m-ati obligat ,cum de altfel ati facut cu toti subalternii,sa fac pe dracu in patru sa -I rezolv si-n loc sa am eu o batrinete fericita si linistita uite ca patimesc din cauza asta…da sa-mi pastrez locul de munca …ce nu face omu pentru un pustiu de loc de munca?

  • Flicu si ex relatia sa spune:

    Flicu si relatia sa….ba da prosti puteti fi ….ce stiti voi fraieri cum se fac milioanele…baga bani primare baga bani…baga bani in buzunare lucrind cu firmele locale…Eu va privesc pe toti de sus ca m-am ajuns,lucrati voi prostilor pa salariu minim…adica platiti voi taxe si impozite ca noi suntem la putere…care este secretul succesului,este sa-ti faci o mica firma de constructii,sa te dai bine pe linga edil,daca mai esti intr-o relatie amoroasa cu cineva din primarie e si mai bine…macar pina iti intra banii in cont apoi poti iesi din relatie,cind se iveste alta lucrare iar intrii intr-o relatie….pina nu intrii la racoare baga bani primare…baga tare!

  • IONEL INCA VICE spune:

    IONEL INCA VICE….DA IO VA ARIT IO VOUA MA CAND VO-I BATE CAP IN CAPP PE TINE PRIMARE SI PE TINE DOCTORE,CA MULKT AM RABDAT ,MULT NU MAI RABD CA MULTE M-ATI FACUT VOI MIE MA,CA NUMA AFACERI NECURATE ATI FACUT IO NUMA SA TAC AM PUTUT DA ACUMA SINT HOTARIT DACA NU VA BAT LA VOT TAT VA DAU O MAMA DE BATAIE DE O SA O POMENITI,NOROC CU VIDU CA O FILMAT PODU LA DISPENSAR CA DUPA DOCTORU TREBUIA SA FAC EU DEVIZ FALS,2 MILIARDE MA CAPATATI VOI CA L-AM RUPT IN FATA VOASTA SI TAT ATI FACYUT CEATI VRUT SI NICI NU VI RUSINE CA SINTEM DE RISU CURCILOR CA ATI MINCAT BANII SI NICI MACAR NATI GATAT ACUPERISU SI CE SA FAC IO SA-I LEG PE OAMENI LA OCHI S-O FAC PE DOCTORITA SA TACA NU AM CUM CA M-O ZIS CA PINA LA URMA CUMPARA EA O COALA DE TABLA SA ACOPERE MARTORA E INA CA AM FOST SUS SI AM VORBIT SI EA M-O ZIS CA ASA CUM NU S-O AJUBNS GRESIA LA EA PE TREPTE,CUM NU S-O AJUNS DE GEAMURI CUM SI-O FACUT TATE PE ACOLO IACA A MAI FACE SI ACOPERISU SI DACA DEVIZU A FOST APROBAT SI BANII DATI…NU V-AM ZIS IO MA GATATI DISPENSARU SI APOI FACETI VA PE ACASA DA NUMA SA NU DAM PRILEJ OAMENILOR

  • troia spune:

    chiar daca ma caracterizeaza unii ca si arogant si betivan si ca sunt produsul stafului liberal prezent ,chiar daca nu vor vota cu mine,ii asigur pe toti sustinatorii mei ca nu voi face niciodata un pact cu edilul si cu doctorul,deviza noastra in aceasta campanie va fi nimic la intuneric totul la lumina si alta doctorul netea balaurul cu sapte capete va fi infrint si va pleca,se pare ca Ramona a avut dreptate cind a facut acele afirmatii ,steau voastra va apune,nu mai e mult

  • REBREANU DE LA CRAIVA spune:

    Oameni buni sfatos cum ma stiti va cer sa fiti foarte vigilenti,astia sunt greu de infrint dar cu cit iesiti cit mai multi la lumina soarele dreptatii va rasari peste comuna voastra,clar ca oamenii s-au saturat de minciuna de promisiuni desarte,si cu toate acestea tot pe el il vor vota pentru ca …doctorul are strategiile bine facute,dar plecarea vicelui cu oamenii lui,troia cu bex si altii,Vid nu se stie inca in ce combinatii va intra ,se pare ca edilul l-ar vrea in echipa dar nu-l prea Tatal ceresc,Brenecher nu-l vrea ca au si ei principiile lor,Braiciu oricum e omul primarului chiar daca nu mai e la psd,Nelutu a lu contabila mai face si el ce poate,asa ca se contureaza o coalitie sa-i spunem COALITIA PENTRU CRAIVA CURATA,,dar lor le convine cu cit sunt mai dezbinati au sanse actualii,insa si-n coalitie orgoliile sunt mari fiecare se vede primar…Vicele e perceput ca fratele pnl de corp a lui titi,Troia copilul pnl nelegitim a lui titi,edilul …marioneta si var sa nu-I spun altfel a lui titi….asadar parafrazind un fost candidat,,ce blestem pe comuna asta sa aleaga intre 3 liberali fosti sau actual,ar fi bine ca aceasta coalitie sa gaseasca un candidat capabil sa-l bata pe edil,intrebarea care se pune este avem candidat sau asteptam pe altul sa vina?

  • REBREANU DE LA CRAIVA spune:

    Va fi Sorin Cotuna asul din mineca ?Va fi Sandu Vid pe listele pnl si va fi scos din carti titi?Vamai apuca Bercea sa-si duca mandatul pina la capat?Va face iar vicele pact postelectoral cu primarul ?Va merge iar Troia la negocieri cu primaru?Va pleca Ramona?Va fi Brenecher iar capabil de un nou compromis?

  • REBREANU DE LA CRAIVA spune:

    Si intrebarea care sta pe buzele tuturor e e aceeasi ,,Eu cu cine votez?Chiar daca primarul a incercat sa isi arate realizarile nu mai poate stavili furia atitior oameni nedreptatiti,mintiti,dusi cu zaharelul,la fel cum se spunea despre
    Ponta ca minte cum respira acelasi lucru este valabil si pentru Bercea si nu inteleg cum oameni ca Laita paduraru,Cristi de la faracie,SI INCA CITIVA ORICUM DESTUL DE PUTINI INCA ACCEPTA SA TRAIASCA IN ACESATA ORBIRE,NU AU DEMNITATE,NU AU LIBERTATE SI SE LASA MANIPULATI DE ACEST BOLNAV CARE CONDUCE CRAIVA…dragii mei istoria indepartata si recenta a aratat ca multi dintre cei care au influentat destiunele omenirii au avut grave probleme mentale…dorinta de a avea puterea,de a fi peste mare in apa mica,de a I comanda pe slabi si prosti acestea sunt atributele maleficului…oamenii care n-au putut sa faca bine s-au autoeducat sa faca rau….insa si raul daca este taiat din radacina mai dau niste lastari de amaraciune,am speranta ca in final comuna va fi eliberata de sub robia intunericului si a Celui Rau!

  • Alegator spune:

    Stimati realizatori si editori de la ziar va rugam in numele libertatii de exprimare sa nu scoateti comentariile pertinente de pe site nici sa nu le stergeti pentru ca locuitor al comunei nun este numai domnul doctor cu acest prilej puteti avea o imagine clara a ceea ce se intimpla si informatiile pot fi verificate,degeaba ati venit si ati facut un reportaj la comanda veti vedea in curind ca realitatea la Craiva este alta,mi se pare o maniera depasita de a scrie aceste reportaje laudative,bine ca nu ati varuit pomii si sa vopsiti iarba cu verde sa mai agatati niste mere sa spuneti ca a si venit vremea culesului la sf de februarie

  • Alegator spune:

    Nimeni nu contesta lucrurile bune dar sa puneti poza cu fata lu ala si cu steagul in biroul primarului,e normal ca cineva sa se creada stapin peste bunurile unei comunitati,sa se comporte ca un dictator ,ca un baron cind vor vedea cei abilitati aceste lucruri…doamne de ar vedea cine trebuie cele scrise da cite s-au mai facut?

  • Alegator spune:

    Cred ca aici la Craiva ar trebui sa existe un DNA local sa faca lumina in primarie,la paduri,la pasuni,la banii de la apia,la ajutoare sociale si cite Doamne sporuri salarii prime concedii lux …n-ai zice intr-o comuna saraca dar paradoxal exista.masini de lux ,vile de lux ….

  • consilier suparat spune:

    dragi alegatori acestea sunt imagini pe care multi le ve3deti zilnic in jurul vostru,mizerie,impertinenta ,sfidare si ma mir foarte tare adica n-ar trebui cum domnul primar a mai si adus ziaru sa faca poze cind toata lumea stie ca in spate acoperisul nu este terminat,ca lucrarile s-au inceput in luna decembrie luna cadourilor nici cind s-a scris acest articol nici in prezent acoperisul nu este terminat edilul dind vina pe firma si firma pe primar…m-am implicat personal si datorita multor telefoane si insistente primarul a trimis o masina sa ia gunoaiele…in calitate de consilier mi-a fost rusine de ce vad si jur si de neputinta de a aduce o stare de normalitate…sub pretextul ca este santier la vecini nu la dispensar gunoaiele s-au acumulat…nu as fi pus aceste poze daca nu m-ar fi infuriate impertinenta unora de a arata ca adfara I vopsit gardu si inauntru leopard,asa si aici in fata bine si frumos si in spate pentru prosti inca tigla troneaza…aceasta este imaginea actuala a comunitatii si a celor ce conduc urbea!

  • DNA spune:

    ajung si la Craiva

    • Justitiarul spune:

      Nu cred pentru ca ăstia încă mai au spate ca altfel de mult ar fi fost salvați dar speranța moare ultima si asa cum spun toți când apar in fata camerelor de filmat,,am incredere in nustitie”si acolo unde nu face dreptate justiția pămîntească face justitia divina…ex Voiculescu se supune justiției pământeni…Patriciu justiției divine…si exemplele pot continua

  • Nelamuritu spune:

    Adică ai vrut sa spui ca de mult ar fi fost saltati nu????

  • ANONIMUS spune:

    VAi ce le mai plînge de mila primaru ilustrelor siliconate functionare ce volum de lucru….cum poți sa te mai si plîngi cine te-a oprit preainteligenta voastră sa informatizării sistemul ca se confirma chiar si aici ca este ultima comuna unde nu lucrează funcționarii primăriei pe calculator…da sporuri le-ati dat????,,da au stat peste program sa facă ce?sa facă cafele sa desfacă sticle de vin sa taie tortul…sa adune cutiile de piza rămase după aniversările domeniilor voastre ca doar la Craiva primăria este Moară cu Noroc…si moară si brutărie si noroc si local…si chefuri si pescarii si chefuri si pepiniera si valea Marausului……..fara numar

    • Justitiarul spune:

      VAi da săracii au lăsat primaria ultima si s-!au gîndit la binele oamenilor…Nu pare asa demodat cu mobilier de la Bonanza canapele de piele birouri si scaune de ultima generatie…da daca sunt bani de ce nu afara cu ele ca doar mai trebuie sa trăiască si Bălu nu???adică stiti la ce ma refer????Inginerul constructor…arhitectul sef al primăriei Bălu???

  • Bujor ionut sorin copii minune spune:

    Da domnu primar sa mînca si guraa noastre o pita alba amu v am vota sa ….troia a dus pacanele lăutari fffff viață. …da ne ai nenorocit au ajuns puradeii sa lucrează in țări straine ca nevoie mare aveam noi sa dăm milioane inapoi…da n ai zis dumeta dom primar ca noi suntem domni cit trăim ca te am facut primar…noi stim

    • Troia spune:

      Da eu cu un scop am deschis localul un moft un scop …o stea…cînd iti alegi o stea cu greu iti mai poți lua ochii de la ea…îmi doresc sa fiu primar…poate e nevoie sa fac niste schimbari le voi face….sau ma mai gîndesc….scopul nostru al Coalitiei pentru Craiva curata este sa l dăm jos pe primar si statul lui si ne vom aduna toate forțele sa l batem…si daca nu am găsit inca un profil de candidat il vom inventa…il vom crea in eprubetă…in laborator…il vom creste pînă in iunie..spun alții ca sunt orgolios….Nu nu e timp….daca e sa fie Viorel Sorin sa fie…daca sa fie Ionel sa fie…Vid sa fie eu pot sa ma dau un pas in spate ptr binele urbei….daca va fi sa asteptam pe altul da o voi face…Nu e diavolul asa negru

      • Justitiarul spune:

        Bai Troia deocamdată nu e bine sa mergi singur ideea de echipa daca intr adevăr doriti schimbarea e pe moment singura varianta si cum sunteți percepuți si tu si vicele tot liberali din tulpina lor vine ar fi sa găsiți un candidat care sa fie perceput ca lupta cu ei Sorin sau Vid

  • Traienut de la Susag spune:

    Ba voi stiti ca Susagu da primaru…pa susag o pierdut Petre si o cîstigat Berce….daca vidu zice merem cu primaru tati merem cu el…cînd o zis cu sorin cu el…amu di ce sa nu fie el primar noi cu el votăm oricum la noi la susag vidu ii primaru ca el ne rezolva cu de toate si apoi vidu si daca zic altii ca e arogant …pe ici pe colo…E drept ma si ii singuri care a oluptat cu astia

  • Gonzo spune:

    Da ce traba avem noi cu ii…bem după fiecare si la vot cine stie ce votam

  • Just spune:

    Inca are mare…da ce băutură ii mita

  • Ghiță boss F spune:

    Ei primareeee nu ai tu curaj nici aparatul de fotografiat sa il privesti in fata….e te…da pe mine …cine ar fi crezut ca voi ajunge seful vostru…Nici un loc de adăpost nu mi ai dat când am venit la Craiva. ..Nu am uitat greu îmi e sa te lansez asa cum spuneam despre un coleg de la Ineu…si tu esti un pitic politic…da tu esti si la propriu si la figurat….esti piticul si colegul nostru titi maestrul papusar

    • Ghiță boss F spune:

      O fi doctorul Zeus acolo la voi dar eu sun Dumnezeul liberalilor ….da nu va am la suflet

  • Ghiță de la moara spune:

    Ghiță de la Moară….sunt eu Ghiță eu m-am îndurat sa ofer un loc de adăpost in care mea…pe mine ma poți privi in ochi?sa pun o vorbă la boss?

  • Primaru spune:

    Oameni buni voi face strand termal laTalmaci .club xxxpentru tineretul de la ciuntesti….mall la coroi…aeroport la susag….hotel de sutele la stoinesti…spital regional la siad…liceu si facultate la rogoz si catedrala nemuririi neamului la chislaca si consiliul județean …senat…parlament la Craiva…revin

    • Primaru spune:

      Nu va faceti griji cu drumurile fiecare cetățean va avea propriul elicopter sau naveta spațială se va circula doar pe cale aeriană…fiecare va avea un card cu minim 1000000 milion de euro nimeni nu va mai munci fiecare copil va avea o alocatie tot cu 6 zerouri un laptop o tabletă un aifon. …si voi face niste fintini arteziene mai ceva ca la Dubai …parcuri ca la vatican. …lumini ca si la Las vegas…si o grădina zoo mai ceva ca in Africa eu cal titi urs am cam pierdut pe elefanți ervin pe dromaderul vice pe magarusul brenecher…..pe paunita ramo…pe leul troia…da nu i bai

    • Primaru spune:

      Si la domn doctor o vilă ma mai ceva ca vila lu Borcea de la Maiami sau a lu Peniel de la Monte carlo..sa mai ziceți ca nu am cunostinte de geografie….ca imi bate tata lumea obrazu ca nu are si el o casa cumsecade…nume niste bordeaux reciclare ….in acest mandat viitor ii trag o vilă de vila

    • Primaru spune:

      Si va arat io voua care ati scris pe aici ca doar la asta ne pricepem cum cîstig cum epurez pe dusmani

  • Părintele PDL spune:

    Adiiiica eu nu am avut autorizație pentru constructia de la biserica….voi dusmanii neamului românesc….da altii au…da romii au …da toate chiliile lu doctor au. ..da pentru prieteni legea nu se aplica numai pentru dusmani se aplica…esti cu noi totul e in regula esti impotriva noastre iti găsim o hiba o buba ceva mereu vezi paiul si nu vezi bârnă….ce micime spirituala

    • Părintele PDL spune:

      Da gardu de la cimitir e bine asa in fata si in rest in comuna asta si vii si morții au de suferit

  • Arhitectu spune:

    Dragi cetățeni luat după planul urbanistic local problemele cu constructiile sunt ffff multe constructiile făcute in ultimii ani nu respectă normele legislatiei in vigoare sunt amplasate in zone inundabile si predispuse la alunecări de teren nu au cosuri de.fum nici cele noi nici cele vechi altele nu respectă granițele cu vecini conform titlurilor de prioritate.De specificat este faptul ca pe buna dreptate proprietarul imobilului vecin cu dispensarul uman are marea majoritate a construcțiilor pe un spatiu ocupat abuziv pentru care există o hotărîre de demolare pentru intrarea in legalitate insa totul este in aer fiindcă exista persoane care sunt mai presus de lege deocamdata

    • Duummi spune:

      Da eu de cind astept sa pice primaru sa îmi iau drepturile inapoi doar am acte de proprietate da degeaba

  • TATĂL Zeus spune:

    Va arat eu ce nu mai puteti voi de grija mea unde stau cum stau ce am construit cu ce bani pe terenul cui cu ce autorizații ba nu pricepuți CRAIVA E TOATA A MEA si ma puteti numi baron sau malefic sau SOV ca voi cîstiga si de data asta si singurul lucru care imi da putere si adrenalina e puterea si sa va rinjesc inbot fraierilor

    • Fantoma lui Rus vid spune:

      Nu ma voi odihni nici aici pînă nu voi vedea dreptate si adevăr pe pământul stramosesc vinitura cui…huo

    • Fantoma lui Rus vid spune:

      Va veni ziua dreptății ziua sfântă a libertății toata Craiva va vedea si Dumnezeu de cei doi tirani o va scapa

  • STENOGRAME spune:

    Troia il are pă VID
    Primaru il vrea pă VID
    Coşa il pune vice pă VID
    Ei VID ,VID cum incurci tu
    Toate strategiile ascunse
    Tu eşti tot timpul împotriva
    Jocurilor ascunse.

    • Primaru spune:

      Ba Sandule ce vrei iti dau de trimit la judet sef la ce vrei tu…la finante la apia la ape la registru comertului la patriarhale de du de ce moare doctori de inima era din cauza de…stii ca pe lista nu pot din cauza lui

      • Zeus spune:

        Fiul securistului vid care a a dovedit ca nu a colaborat cu securitatea ca eu zeus am cerut ….te extermin te calc si te strivesc ca pe un vierme…de as putea

    • Primaru spune:

      De ce nu poți fii si tu mai maleabil daca ma ascultau erau de mult plecat din susagu intunecat

      • Traienut de la Susag spune:

        Da di ce sa plece de noi nu avem nevoie de un om de cuvânt care daca zice de ii da nu ca tine dom primaru ca la noi nici la animale no mai vinit veterninaru daca no votat stăpîni cu primaru cum zice unu pa aici si vii si morți de si animalul suferă daca nu votează cu cini traba

    • Primaru spune:

      Da tare as vrea sa nu faci pact cu trădătorii ca pe Troia ca pe copilul meu l am ajutat si pe vice no si neamuri ne facem de rîs eu vreau pace si transparenta

  • Pinochio spune:

    Da domnule primar si minciuna e vorba chiar citesc si iar citesc au mai trecut de atunci multe ploi asa cu mana pe inima puteti spune ca ati terminat acoperisul chiar noi toti suntem prosti om fi noi ciobani da si oile vad din pusta ca nici acum când scriu nu ati terminat si oile in ritmul talangilor va spun rusinica….rusinica…si glasul drujbelor si tapinarii tot asta spun rusine…Nu stiu de ce nu doare minciuna?????????????si totusi il veti termina sau asteptam sa mai treacă patru ani …ca doar spuneti ca doriti sa candidați sa va terminat i proiectele…stiti povestea lui Pinochio daca nu v o citeste….doamna educatoare

  • Oanea si Braiciu spune:

    Da nu ne om lasă pînă în da jos cu mincinos da tiara prosti ne tii domn primar asa de lauz si cînd mari pa la Arad ce ai facut ce ai dres da când noi videm cu toții tu ne spui ca nu videm bine da di ce n ai gatat iti bati joc di oameni mint si spui tat felu di prosti di ma mir ca nu ti dore debla da tu nu esti di vina noi ni a ca videm

  • Oanea si Braiciu spune:

    Cel mai usor ar fi sa plece Vidu sa nu se mai baje numa ca noi mai avem de rezolvat niste treburi cu cap rar…cu interimar troia…noi nu il recunoastem ca sef la noi

  • Oanea si Braiciu spune:

    Da luptele interne nu vor afecta scolpul comun jos minciuna jos hotia huo…rusine ipocritilo

  • dr.netea confucios constantin spune:

    acu citesc si eu articolul asta …e beton !!! precum tot in comuna Craiva . Ce naiba sa scrie si astia in articol decat lucruri de lauda !!! cine plateste comanda – cand pleaca de la primaru cu porbagaju plin de pita si langosi (cum au plecat si cei cu sondajul pt candidatura de primar)…..iar Netea e cel mai beton…daca nu avea o ,,cuvinte de lauda ,, la adresa primarului il schimba de mult …ca pe toti de altfel colaboratorii lui lachei-Troia , Bex , Coca veterinaru etc
    Iar realizarile lu primaru Carlig is maxime …el habar n-are cei un buget , ce cheltuieli poate sa faca si ce nu …gandeste altii pentru el , ca altfel nu ar fi primar si asa toata lumea e multumita ! Domnilor din pacate tot Carlig va fi primar , tot echipa lu Netea va conduce comuna din pacate ….dar ne meritam soarta …schimbarea va veni atunci cand o sa ne-o dorim cu adevarat !

  • Rebreanu de la Craiva spune:

    Dragi alegatori pacat mare pacat de asa comuna cum este Craiva multi cetateni de la oras ar da oricit pentru un strop de liniste,aerul curat al padurii mai ales acum in prag de primavara,peisajele frumoase,oameni gospodari si sinceri dar marea problema din zilele noastre este ca tara a fost furata,murdarita si jecmanita de niste oameni care au fost pusi politic in functii fara sa stie ce cauta acolo,ce trebuie sa faca,au invatat pe parcurs sa-si aranjeze copiii ,nepotii,sa faca afaceri profitabile pentru ei si acoliti,cred ca si primarul este inca confuz chiar dupa 3 mandate nu prea stie ce a semnat ,de ce,pentru ce,pentru cine,ce buget,ce bilant,ce cheltuieli el stie bine un lucru si-l face te bate pe spate si-ti spune ca se face,el nu refuza pe nimeni,ajuta pe toata lumea din gura,promisiuni neonorate cit toata Craiva,si-atunci de ce sa nu fie in spatele lui un om destept,totusi doctorul are o pregatire insa marea mea nelamurire este de ce nu a candidat el,de ce a preferat sa stea si sta in umbra….DE CE PENTRU CA ASA FAC MOGULII!

  • Rebreanu de la Craiva spune:

    Si intr-adevar mogulii conduc lumea ,acuma singura problema e ca nu exista inca ANTENA 2 CRAIVA,ca au cam ramas ei doi,titi si ionel,da daca isi fac si televiziune e bine ,ca vad ca ziar care sa-i laude au,isi mai fac o subramura Glasul Craivei si atunci e totul ca la carte…da Gadea cine va fi Gadea?????poate senatorul pitoancelor fiindca sigur nu mai prinde alt mandat!

  • Rebreanu de la Craiva spune:

    Acuma dragi cititori si locuitori ai comunei Craiva,sa stiti ca acest articol nu a fost scris pentru voi,voi nu trebuia sa vedeti,voi nu trebuie sa vedeti ,sa auziti,sa stiti,ar fi trebuit nici curent,nici internet ,nici telefoane mobile nimic sa nu aveti sa nu stiti decit ce vi se spune…acest articol a fost scris sa dea bine la sefii de mai sus care intre noi fie vorba nu prea sunt incantati de edil, insa nu au candidat deocamdata si cum sa se prezinte fara realizarile marete,domnu primar mai bine ati fi pozat peisajele,pe valea Marausului,turmele de vite,de porci,turmele de io,lucruri artizanale din gospodarii,stiti se cauta,razboaie de tesut….

    • titi spune:

      Rebreanu cere tot ce vrei şi eu îți voi da numai sa TACI , că ne dai sondajul peste cap

      • Rebreanu de la Craiva spune:

        ce as putea sa cer nimic altceva decit ,,vrem capul tau pe o tava””si sa danseze Salomeea inainte de decapitare sa mori fericit si comuna va declara si va trece in calendarul ortodox,,taierea capului lui titi botezatorul de primari,,si in fata primariei iti vom face un bust din bronz il vom chema pe sculptorul care a facut statuia lui Sergiu Nicolaescu stii sa nu te faca sa semeni cu tine ci mai frumosssss….si daca ma gandesc bine chiar semeni draga titi cu Sergiu Nicolaescu…el era regizor,scriitor,eroul principal intotdeauna in rol pozitiv ,in film doar in PISTRUIATUL AMURIT,in rest in toate filmele era nemuritor si totusi in realitate s-a asezat si el in lumea dreptilor la cimitirul Belu.Tu esti la fel,regizor,scriitor si actor doar ca tu esti intotdeauna personajul negativ,egoist,razbunator,malefic,inuman si stii personajele negative ies mai repede din scena ,sunt urate de spectatori,hulite si sfarsesc pe caldaram,sarace,depresive si cutoata averea vanturata…Da problema e daca vine Ervin sa te imbalsameze,sau vine Nosferatu,sau Kuki ,nu Ervin nu mai vine ca v-ati separat acuma da ce nu face omul sa-i mearga bine mai face cite un compromis si poate pentru tine il va face,ca dragii mei concluzia care se trage este urmatoarea;toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata ,unii pentru osanda vesnica altii pentru viata vesnica

  • senatorul pitoancelor spune:

    Eu sunt cel ce sunt,,,,,,,,,[[[[[ 100 de Jack daniels va rog….>>>>>deci???cum ??????sunt ceea ce sunt si comuna nu e ceea ce trebuia sa fie))))))””””::::::datorita faptului ca,,jos Basescu'” SI DIN CAUZA CA(((((((((((200 de stalinskaia cu gheata …>>>>>am fost ales sa nu reprezint comuna si judetu{{{{{{[[[[[[[[care judet oare sa ma uit pe goagal&&&&&&da@@@@@300 de martini ====deci judetu,,,,nu mai stiu care'”””da treaba buna n-am facut din cauza ca pentru ca astia tot pdlisti si basisti ^^^^^^^^^******conduc tara la ruina…..400 de teachers….asadar sunt cam turmentat si intreb Eu cu mine trebuie sa votez ,adica sa ma votez eu pe mine sau pe cine cu cine????????????????? inca 5 bergenbier,5 becs,5 ursus……….deci asa stau lucrurile ma,noroc hic ati avut cu mine hic,hic,eu pentru titi sunt ca gadea pentru voiculescu si voiculescu ca si titi este solutia imorala PUR,adica nu putea face nimeni nimic fara pur…………..ba nu faceti nici un c….t…….5 sticle de merlot…..5 sticle de pinot noir…..adica sondaju minte ha?????minte ma Dancu ?????minte ma Ponta?????mint io ma??????????????minte sondaju????nu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!minte titi ma????minte edilu vost ma??????????????Da BA ,atia mint ba si io care v-am facut pa voi consatenii mei tradatori da astia vi-s tradatorii ma

    • TITA spune:

      dragu meu rau ti-or mai stricat astia pa acolo nu era mai bine sa fii ramas ficior la plug,sa fi ramas la coasa,in satu tau,nici n-ai dus mare lucru,te-or scos falca si basistii si de la partid,tu nelutule care iti dadeai si viata pentru liberali,si ce tip faina ti-ai facut tu cu seniorul quintus la 99 de ani,da cumpatarea duce la vita lunga,ai vazut ce-o zis Quintus cind l-or intrebat daca are ceva functie in staful liberalilor si ce-o zis el,,EU SUNT PARTDUL NATIONAL LIBERAL'”asa dragu tusii ce sa mai zic ca ma uit in jur si nu prea vad pa nime si ma gindesc ACUMA NUMA NELUTU NOST II PARTIDUL NATIONAL LIBERAL'”si la judet da si pa tara ca restu ce is basisti care or inghitit partidu nostru istoric tulai…tulai….doamne bine era odata!!!!!!!!!!!!!

  • PEISAGISTUL spune:

    PEISAGISTUL sunt cum care nu stiti omul de la spatii verzi sotul doamnei care doamna,de la scoala,da domnu primar eu nu inteleg cum vine asta cu iarba care se va uda cind va fi nevoie,se uda ee pa ie ,adica un fir uda celalalt fir cu ce cu seringa sau cu pipeta cind ii sete vrei firule apa da,da-i cu pipeta …nu stiu intreb si io,,,da de tuns sa tunde tat singura???adica un fir il tunde pa celalalt cind ii trece paru pasta uret????ca ma gindesc in mine sa io ce mai fac daca iarba sa uda si sa tunde singura???poate iarba sa adune si ambalajile de cipsuri rasfirate pin tata scoala….poate iarba sa faca si curat in scoala,poate atunci iarba sa faca focurile,poate sa si predeie ore de muzica barem,doamne ce minunatie doara sa face si comuna asta remarcata ….da daca nu?domnu primar io zic sa lasti ase ca io o tai,o ud cind traba ce nu am incredere in metodele astea noi

  • Todorel spune:

    Da când m -oi baga io cu bussu pe iarbă si parcurile coaste ma…ca parcuri ne trebe nu ca avem di date avem oloi oloi si usturoi vorba slagarului ma aici ii mai rău ca n ucraina ma…da ma bag si in primărie si in scoala si n magazin tatatat demolat tatatat ca sunt turbat rau

  • Flycu spune:

    Ba Tudorel ma sa nu strici tomnitu poate imborzi hornu cel nou a lu împărați ba ca luam foc…Ba ploaia am avut in sauna da focu o periculos io nu ma mai joc cu focu ma

    • Gonzo spune:

      Baga tare Todorel ca doară mai is maistori in comuna mai io n as bea o pălincă de 3 ori întoarsă de la Mogul

  • Io.Vicele spune:

    bă flycule de ce tabla pe sauna lu doctoru in maro şi pă dispensar ii rosie că tot de la aceiasi firmă ai cumpărt sau pe deviz nu scrie culoarea vrei să vină DNA să vă arate culorile,ce poti face vopseste toata tabla o culoare

  • Flycu spune:

    bine ca tu vice nu trabă să vopseşti tractoru şi gloria care le ai cumpărat cât ai fost vice şi amu strigi dupa mine că țiam renovat toata casa mulțam

  • Traienut de la Susag spune:

    Ba aud ca voi nu prea pricepeti ce scrie pa net sa va traduc ca in alta limba decit susagana nu ma poci ixprima meu da Vidu depinde soarta lu primaru duce el voturili cîstiga nu li duce pterde

  • Traienut de la Susag spune:

    Da baiu ii ca noi suntem tati niste slabanoji noi nu ar mai trebui sa dipindem di ii ducem primăria in sat la noi sa fim ma indipendenti

  • Rebreanu de la Craiva spune:

    Dragii mei intr -adevăr poate exprimarea mea este prea elevată insa ca in fiecare domeniu mulți chemati putini alesi dar acum prea mulți autoproclamati deja primari viceprimari si consilieri nu e bine nu poți fi primar asa ca vrei tu e nevoie de niste abilități si una dintre ele e aceea ca trebuie sa fii realist…clar Troia nu e dorit nu are sanse,vicele nu e pregătit pentru niste papuci prea mari pentru el,Nelutu cu toate eforturile părintelui nu atrage decit antipatie ,Florea popa încearcă marea cu degetul a citea oare,Sorin a hotărît sa nu mai candideze dar se pare ca se va răzgândi, vid nu s-a pronunțat da poate fi un posibil candidat si mai pot fi doritori si atunci ce facem discutii sterile la betie…discutii si întîlniri interminabile,strategii la ceas de seara dar ceva concret nimic stim toți ce se întîmplă ce se poate întîmplă auzim acelasi slogan asa nu se mai poate facem dregem dar nu avem puterea si libertatea sa facem ceva de ce fiindcă suntem inca robi trecutului…suntem vulnerabili…suntem santajabili…suntem gata sa facem compromisuri pentru o viata mai buna…daca pică unu trage după el intreaga structura…discuțiile voastre fara finalitate dau răgaz Râului sa isi linge rănile si sa prindă noi puteti…ei vor rămîne cu puterea voi cu mahmureala după betie….

    • Rebreanu de la Craiva spune:

      Ei încearcă din răsputeri sa atraga intelectuali voi doar bețivi care va fac paguba si prejudiciu de imagine…ma refer la Troia care cred ca si acum păstrează notițele cu lecțiile de la tatăl sau adoptiv partial titi dar ii lipseste ceva ce încerca titi sa l spună baiatule mai ai răbdare sa mai creați Nu a venit inca timpul sa mergi la politica …politica e o……si tu esti un baietandru timid nu ai ascultat si ai iesit ca fiul risipitor de sub autoritatea tatălui ti ai cerut inainte de vreme dreptul tau la candidatura si ai plecat in lume…din floare in floare de la galbenul pnlist crin la rosulpsdist trandafir ai fost înțepat de alți trandafiri cu spini de ai dus la portocalie garoafapdlista…o si iar ai vrut la pnl nu te au vrut si la psd singur de ai intronat pe alt trandafir dar cum si cei mai frumosi trandafiri au spini va veni o vreme cind iti vor opri i elanul si coroana ta de lider psdist este furata motiv pentru care va trebui sa te purifică sa te spovedesti sa te pocaiesti sa dai inapoi ce ai furat creștinește parinte făcând ce e bine si corect poți astepta rezultate altfel ramai disprețuit hulit falit când totul ar putea fi altfel sa trăiesti in pace si armonie cu toți semenii tăi …si sa ti ceri iertare prealuminate de la cei pe care i ai umilit sau nedreptățit…de ce atata aroganta…uita te la edil zimbeste…vorbeste…te bate pe spate prieteneste…..saluta pe toata lumea serios de miine poti incepe sa te schimbi!

  • Puie monta spune:

    Da am incurcat-o rău frați psdei am creziut ca am obținut o victorie pe azi nearestandu l pe Sebi Ghiță sîiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii când sa respir au saltat-Ope Olguta peLiuta primarita fashion la Craiova…nici praz n-a mâncat nici gura nu i miroasă …Da o înfătisare….sunet de cătuse si zornaie tot mai aproape…Da cine zicea ca alesii nu au scoala….toți au aceeasi scoala…aceleasi fapte luate de mită abuz in functie trafic de influenta….constituire de grupuri infracțională….acelasi model de la cele mai mari la cele mai mici primarii…Da daca nu a scăpat Olguta psdista fashion cum vor scapa unii mai slab…îmbrăcați…intelectual vorbind 0…0…0 zero…Bat catusele bat….Bat catusele bat la usa ta…Cine va urma oricumPuie Monta pentru ce ai facut cu tara asta!!!!

    • Justitiarul spune:

      Care au facut la fel sa pățească la fel ca oricum mai bine o bucata de pîine cu dreptate decat mai multe venituri cu strambatate .ca nu bogăția ci linistea colibei tale te face fericit…De aceea si a facut titi mai multe colibe sa se adevereasca spusele proverbului, da totusi daca liniste nu e nimic nu e Doar o colibă aici jos imi ajunge/Argint si aur nu am in casa mea/Dar când voi merge acolo sus la racoare/Pe străzi de aur ma voi plimbă….Adica cu cătuse de aur ma vor lega…a nu pe pat de aur ma voi culca…. cu ghiulul pe mana ma vor salta….aaaa….da da….mi ai inselat simtamintele….da da mi ai ranit inima….voi pleca….daca pleci vreau sa vin cu tine…daca pleci ia ma si pe mine…nu pot trai fara iubirea ta….coliba ta….iubirea mea….banii si functia….puterea ta….s -a sfarsit Romeo m-am otravit…Julieta pe veci si n coliba doar a ta…urmează ma in moarte si vom scapa!

  • Just Hervin spune:

    No sio sunt tare supărat pe ea pe doctoru ca no văzut cum ea dupa ce a trecut cutremuru no auzit ca fost cutremur si o picat la ea niste perete si o chemat iute pe firma pe Flicu sa faca ce un capela ca tot zis astia pe internet ca facut tot colibe si amu o depus un proiect la ea la primarie la.primaru sa faca capela pentru toate cultele sa faca ciudă la mine ca mers io cu vicele sa mance pita mia .O pus sa scoate si pomii din livada sa faca cimitir privat cum murit multi la el sa nu faca mare cistig la mine.zice ca spala si imbraca Treza pe ei mai ajuta si Ica si a mai venit si aia de la Mortu srl sa faca ciuda la mine.Da nu poate face ciuda ca bate cel de sus la ea cât rău facut si cîte murit din cauza lui…tem ca auzit ca vine DNA si pune pe mine sa dezgroape mortii care votat sa ajungă primar Bercea ca votat mortii…votat handicapatii…votat multe cu urne mobile facut el doctoru sa voteze mortii si handicapatii da treaba lui ca îngroape pe ei in livada in cimitir privat ca si de acolo dezgroape pe ei daca ii pune la vot

    • Just Hervin spune:

      Cer scuze la voi ca greu exprimat la mine in limba romana sper ca ati inteles daRamona facut bilion facut zacusca facut gem facut retepte facut injecție tot buna nu a fost ca mere amu cu noi da zis ca la mortii nu se duce prefera sa ramane somera decit sa lucreze la firma In Memoriam Titi .al nu ramane ea pe drumuri are ceva bine pregătit!

  • DNA spune:

    Cine bate seara la fereastra mea?Cine bate seara la fereastra mea?Eu sunt Titi Netea de la DNA!Hai deschide usa nu te speria!Nu trebuie sa spui nimic/Orice vei spune poate fi folosit impotriva ta/Uite ca a venit si vremea sa scape comuna craiva de o piaza rea/ca mult ai muls doar tu din ea/Si ai lăsat o schilodita tristă si imbatrinita/După 12 ani săraci vor veni 20 bogati/Când noi de tine vom scapa comuna de sub blestem o vom elibera/Dreptatea va triumfa/Binele va prospera/Libertatea va trona siDumnezeu ne va binecuvanta!

  • Ludovic Orban călare pe caine spune:

    Fratii mei daca stim care este răul acolo ce mai asteptam suntem bărbați sau câini maidanezi protejați deOng utile lui Brigite Bandit…daca răul e cunoscut il extragem ca pe o măsea stricată da ce pot face eu când Fel ca ma trateaza ca pe un pechinez stiti câinii fac parte din clipurile mele electorale adica nu am nimic de spus insa nu putem lasă ca un om care a avut probleme cu legea nu este agreat sa strice emblema liberala (intre noi fie vorba imi place spritul imi place imi place viața imi place sa fiu lider)da in campanie avem nevoie de modele asadar doctoru un pas in spate de rog ma rog daca tu zici doi pasi inapoi!

  • Julieta spune:

    Romeo nu nu poți da inapoi nu putem pierde puterea am sacrificat prea mult si cu o ar folosi un balcon gol fara regizorul care scrie scenariile…lasă l pe Ludovic el nu gîndeste cu inima da eu sa l las pe Troia peVid pe tradatorul de Ionel sa conducă primaria nuRomeo mai bine moarta unde e potiunea of ai uitat-o pe o floare de lavanda banuiesc ca o va vinde Nico la triplu preet crezand ca e vreo limonada…ah Cristi potiunea la dublu pret nare importanta!

  • Plângerea de la ferma de ciupe spune:

    Unii lideri au impresia ca daca ii țin pe oameni în întuneric mențin un anume control.Dar asta denotă nebunia liderului si esecul organizației. Noi cei neinformati lucrând pentru cei inaccesibilifacem imposibilul pentru cei nemultumitori.Noi la ferma de ciuperci din Craiva suntem tinuti in întuneric din cind in cind vine cineva ai imprastie balegar peste noi.Dar cand ne scoatem capetele ne sunt taiate si puse in conserva.Liderii buni nu se izoleaza si nu ii tin pe oameni in întuneric cu buna stiintă ci ii informează si ii includ in procesul de luare a deciziilor ori de site ori este posibil.Fa le cunoscut oamenilor cine esti si ce crezi!

  • Iluminati spune:

    E saptamana patimilor o perioda din an in care sufletul se smereste ,trupul posteste iar constiinta se trezeste.Locuitori din comuna Craiva exista o vreme de cand patimiti insa va spun Robia voastra va lua sfarsit.Nu va temeti de amenintari,nu cedati la santaj,incredeti-va in Dumnezeu,nu va temeti de oamenj.Daca Dumnezeu este cu voi cine va fi impotriva voastra?Isus a patimit,a rabdat,a suferit,a fost rastignit.A murit…A Inviat ca in numele lui Isus sa se plece orice genunchi..a celor din cer.. de pe pamant…de sub pamant.Isus a eliberat omenirea de sub robia pacatului si ne a daruit in dar Mantuirea!ISUS ESTE VIU.ISUS BATE LA USA INIMII TALE.ISUS A ADUS LUMINA IN LUME.ODATA ADUSA LUMINA IN LUME INTUNERICUL NU A BIRUIT O….FITI LUMINI IN LUME…ALEGETI SA TRAITI DREPT…VENITI DIN INTUNERIC LA LUMINA….IMPOTRIVITI VA DIAVOLULUI SI EL VA FUGI DE LA VOI!

    • Iluminati spune:

      Alegeti adevarul si adevarul va va face liberi.Traiti frumos ca in timpul zilei.Iuda exista intotdeauna va exista dar sfirsitul lui stim care a fost.Cine este Iuda?Un prieten,un dusman…Iuda e linga tine…deschide bine ochii!

  • Iuda spune:

    Cine tradeaza o data nu mai apuca sa tradeze a doua oara Titi draga

    • Iuda spune:

      Si stii de ce pentru ca nu va mai exista a doua oara….si pentru ca nu e vorba de tradare ci de scarba…si pentru ca nu suntem toti Balu…Relu….Motu…Soimu…La astia le dati o aschie de osut si pentru osu cela vand si pa masa….noi putem munci putem trai ca oameni normali nu asteptam pomana voasta la 4 aniDa pentru oameni ca astia nu inainteaza comuna….ba deschideti va ochii intotdeauna au procedat asa se folosesc de voi …si voua va place. Cu cw va alegeti beti si voi o palinca expirata …vai si dupa palinca ii pare rau la Titi.. Da frate zgircit Zgircit da cu banii lui nu cu banii primariei.. Deci Motule…cine tradeaza o data tradeaza si a doua oara….iti spun cine minca cacat o data manca taoata viata….Din partea noastra aveti gratis 100 de baxuri de hirtie igienica….doctoru si primaru nu au nevoie de hirtie igienica…ca sunteti voi acolo…Succes la pupat si lins!

  • Plângerea de la ferma de ciupe spune:

    Noi ciupercile amarite si necajite neinsemnate crestem in umbra marilor si falnicilor stejari dar noi putem deveni si otravitoare princontaminare asadar nu ne aubestimati.. noi ciupercile mici si neinsemnate vrem ca tu Titi…Titi Netea nici nu stii cat de mic incepi sa fii….reluam noi vrem ca tu sa dai inapoi ceai furat…vrem sa iti ingradesti colibele tale….sa fa6ci sa refaci gardul pe care l ai pus unde ai vrut tu…pina la botfei ca tu esti mare barosan…frate cu Florin Salam…mare baron local…Alo Gardu….muta gardu…..da muta si sauna…si piscina..si da inapoi hotule ce ai furat…puscaria te maninca pentru stramutare…Sever jurca nu te va mai scapa..nici ceilalti prieteni…nici Dumnezeu ca nu l cunosti si nici el pe tine…Nici cel rau!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției